Un român care a spart o casă în Austria și a fugit cu un seif va face pușcărie în România

Un român din Constanța, împreună cu alți complici, a intrat prin efracție într-o casă din Austria și a furat un seif.

Valoarea prejudiciului cauzat persoanelor vătămate este de peste 111.000 de euro. Tribunalul din Leoben, Austria, a solicitat ca românul să execute pedeapsa într-un penitenciar din România.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 02/03.09.2023, acţionând în colaborare cu complici care nu au fost identificaţi, constănețeanul a pătruns prin efracţie (spargerea unui geam de la pivniţa aflată în spatele casei si forţarea uşilor de acces cu o unealtă) în imobilul amplasat în localitatea Knittelfeld.

Din seiful aflat în birou au sustras mai multe bunuri (7 ceasuri de mână, mai multe monede şi o cutie cu bijuterii în valoare de 16.000 euro). De asemenea, a sustras un seif de mobilă aflat în dormitor, în care se aflau 28.000 de euro în numerar, iar din sufragerie au sustras suma de 67.263 de euro în numerar. Acesta a mai furat şi un card de credit, pe care l-a aruncat împreună cu seiful sustras.

Magistrații din Cadrul Curții de Apel Constanța au dispus recunoaşterea sentinței pronunţată de Tribunalul Leoben, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului şi executarea pedepsei de 1095 de zile de închisoare într-un penitenciar din România.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iunie 16, 2025
    Viena: Omagiu adus poetului național Mihai Eminescu la 175 de ani de la naștere

    Poetul național Mihai Eminescu a fost omagiat la Viena. Asociația Asociației „Mihai Eminescu – Viena”, condusă de Laura Hant, a găzduit o serie de manifestări culturale dedicate aniversării a 175…

    • iunie 8, 2025
    Inițiativă extrem de controversată în Republica Moldova: toți demnitarii vor putea folosi arme letale. Mișcarea Reformei Sociale solicită demisia ministrului Afacerilor Interne

    Mișcarea Reformei Sociale (MRS), condusă de Igor Istrati, își exprimă profunda îngrijorare față de inițiativa recentă a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de a modifica legislația în vigoare, propunând acordarea dreptului…