Șofer român, înjunghiat mortal în Italia. Tânărul de 32 de ani a fost găsit fără suflare lângă TIR-ul pe care îl conducea

  • Diaspora
  • octombrie 31, 2025
  • 0 Comments

Crimă sângeroasă între doi șoferi români, în Italia. Un tânăr de 32 de ani a fost găsit fără suflare, înjunghiat, lângă camionul pe care îl conducea. Descoperirea șocantă a fost făcută de colegi de-ai bărbatului. În zonă nu era însă nici urmă de criminal.

Crima a avut loc într-o parcare din provincia Bolzano, în nordul Italiei. Acolo, în zona industrială, opresc de obicei șoferii de TIR ca să doarmă peste noapte. Asta s-a întâmplat și cu cei doi români care au ajuns acolo. Au parcat și au început să se certe. Nu se știe deocamdată exact din ce motiv. Colegii lor spun că la început totul părea o simplă altercație.

Lucrurile însă au degenerat, iar în cele din urmă unul dintre ei, în vârstă de 47 de ani, l-a înjunghiat pe colegul său mai tânăr, care nu avea decât 32 de ani. Ceilalți colegi șoferi de TIR și-au dat seama târziu de gravitatea situației. Abia când l-au găsit fără suflare pe șoferul român de 32 de ani au sunat imediat la numărul de urgență.

Carabinierilor li s-au oferit semnalmentele celui cu care românul se certase cu câteva ore mai devreme. Anchetatorii l-au găsit pe șoferul român de 47 de ani îndreptându-se spre sudul Italiei. Era în continuare în camionul său. L-au oprit și l-au reținut imediat. În cabina TIR-ului încă se aflau obiecte care purtau urmele crimei comise cu câteva ore mai devreme. Bărbatul este acum acuzat de crimă cu premeditare.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • noiembrie 5, 2025
    Românul mort după prăbușirea turnului Conti ar fi vrut să iasă la penie în România

    Octav Stroici, românul care a muncit 25 de ani în Italia, visa să se retragă la pensie în România, alături de fiul său. Visul său s-a sfârșit tragic, când Turnul…

    • noiembrie 4, 2025
    ITALIA. Un român a murit în urma prăbușirii turnului medieval Torre dei Conti din Roma

    Muncitorul român care a rămas blocat după prăbuşirea unei părţi a unui turn medieval din centrul Romei a murit, potrivit oficialilor spitalului. Octav Stroici a fost scos de sub dărâmături…