Un chestionar care a circulat la nivelul Uniunii Europene şi care a fost deja completat de 20 dintre ţările comunităţii arată că majoritatea membrilor vor slăbirea criptării comunicărilor digitale cu justificarea păstrării ordinii şi a securităţii.
Documentul, văzut şi publicat de Wired, conţine răspunsurile celor 20 de ţări la întrebări legate de viitorul criptării end-to-end a mesajelor digitale care circulă prin intermediul platformelor de comunicare, precum WhatsApp.
Ţările care au completat chestionarul susţin, în majoritatea lor, introducerea posibilităţii scanării mesajelor criptate într-o formă sau alta – unele ţări au o poziţie mai relaxată, iar altele mai strictă.
Spania, de departe, propune cea mai extremă măsură, dorind nici mai mult, nici mai puţin decât interzicerea criptării end-to-end la nivelul Uniunii Europene.
Printre ţările care au completat chestionarul se numără şi România, care spune că nu vrea ca viitoarea legislaţie să fie interpretată drept o interzicere sau o slăbire a criptării, dar nici „nu dorim ca criptarea E2E să devină un refugiu pentru indivizii cu intenţii malefice.”
Criptarea E2E realizează securizarea comunicării cu ajutorul unei chei generate la trimiterea unui mesaj şi care este disponibilă doar destinatarului, ceea ce complică mult sarcina celor care încearcă interceptarea mesajelor, fie ei hackeri sau forţe de ordine.
Marile platforme de comunicare s-au exprimat deja împotriva slăbirii criptării, de care se poate abuza şi care poate favoriza şi interceptări ilegale. Este deja cunoscut cazul WhatsApp, care a ameninţat că va părăsi Marea Britanie dacă noua lege care prevede slăbirea criptării va intra în vigoare.