Social-democraţii germani l-au desemnat pe Scholz drept candidatul lor la un nou mandat de cancelar

Partidul Social Democrat german (SPD) l-a desemnat oficial luni pe Olaf Scholz drept candidatul formaţiunii la un nou mandat de cancelar federal la viitoarele alegeri anticipate, transmit Reuters şi AFP, citând surse din interiorul partidului.

Anunţul survine după ce ministrul apărării Boris Pistorius, cel mai popular ministru din actualul guvern, s-a autoexclus joi de la o candidatură, punând capăt săptămânilor de speculaţii legate de faptul că i-ar putea lua locul lui Scholz.

Potrivit surselor, conducerea executivă a SPD a votat în unanimitate pentru desemnarea lui Olaf Scholz drept candidat la funcţia de cancelar.

Pe Scholz, cel mai impopular cancelar de după reunificarea germană din 1990, îl aşteaptă o luptă dificilă pentru a putea câştiga alegerile din februarie.

SPD se află în prezent în sondaje pe locul al treilea. Un sondaj INSA publicat sâmbătă plasa SPD la cota 14% din intenţiile de vot, după conservatorii din CDU-CSU, cotaţi cu 32%, şi Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), cu 19%.

De asemenea, Scholz are o cotă mai scăzută de popularitate decât candidatul conservatorilor, Friedrich Merz, chiar dacă la o diferenţă mult mai mică, un sondaj Wahlen plasându-l la 39% din intenţiile de vot, faţă de 44% ale lui Merz.

Sprijinul pentru cancelar şi partidul său s-a prăbuşit în ultimii ani pe fondul luptelor din interiorul coaliţiei tripartite de guvernare, care s-a destrămat la începutul lunii în urma divergenţelor privind căile de redresare a economiei aflate în suferinţă.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • februarie 28, 2025
    Atenționare de călătorie în Germania

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania că, începând de joi până vineri, ora 24:00, vor fi organizate greve…

    • februarie 28, 2025
    O grupare de hoți români a furat ani la rând din trenuri din Europa

    O grupare de hoți români care timp de patru ani a jefuit trenuri de marfă a fost destructurată într-o operațiune de amploare care s-a desfășurat simultan în România, Germania și…