O româncă a rămas gravidă de două ori într-o săptămână!

Alina Luca a născut două fetițe prin superfetație, fenomen extrem de rar!

Timp de doi ani Alina Luca din Beckton, Marea Britanie, a încercat  zadarnic să aibă un al doilea copil. Însă, când acest lucru nu a reușit, ea a renunțat. Apoi, doar o lună mai târziu – mare surpriză: tânăra de 30 de ani a aflat că este însărcinată. Incredibil: în timpul ecografiei din a treia lună, doctorul a descoperit la scanare un alt bebeluș, mai mic.

Fenomen extrem de rar!

Alina, care avea deja un copil în vârstă de 1 an, a aflat de la medici că șansele ei de a mai avea alți copii sunt minime, având în vedere că suferă de tiroidism. De aceea, specialiștii îi dădeau doar 5% șanse să rămână din nou însărcinată.

“Am rămas însărcinată, în timp ce eram deja însărcinată! Nu credeam că așa ceva e posibil. Am aflat ulterior că fetițele au fost concepute la o săptămână distanță. E un miracol că mi s-a întâmplat acest lucru!”- a declarat Alina.

Tehnic și medical, copiii nu sunt gemeni!

Cei doi copii nu sunt gemeni din punct de vedere medical și au fost concepuți la o săptămână între ei. Superfetația este un fenomen rar, cu doar câteva cazuri confirmate în întreaga lume. Alina și-a născut fiicele, pe nume Ellie și Millie, sunt toate sănătoase și le merge bine.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    Un personaj important, atac necruțător: Acest stat mafiot corupt ucrainean practic ne-a păcălit pe toți

    Dominic Cummings, fost șef de campanie Brexit, și fost consilier principal al lui Boris Johnson, a lansat joi un atac dur împotriva sprijinului occidental pentru Ucraina. Într-un interviu pentru ziarul I,…

    Putin demonstrează putere militară înaintea vizitei în China, stârnind controverse în Japonia

    Putin se pregătește pentru prima sa călătorie internațională de la realegerea sa în China în luna mai, iar o serie de manevre țintite au escaladat considerabil tensiunile cu Japonia vecină.…