Noi reguli pentru bagajele de mână pe aeroporturile din Europa

De la 1 septembrie vom avea reguli mai severe pentru transportul lichidelor în bagajele de mână, în avion, pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană.

Şamponul, crema de protecţie solară, gelul de duş sau apa trebuie puse în recipiente mici, de cel mult 100 de mililitri. Călătorii vor fi obligați să le împacheteze pe toate într-o singură pungă transparentă.

Regulile pentru transportul lichidelor în bagajele de mână se vor înăspri din nou pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană începând cu 1 septembrie. Toate recipientele mici cu lichide trebuie puse într-o pungă transparentă cu o capacitate de cel mult un litru. Nu face exceptie nici apa.

Totuși, noile reguli UE permit ca recipientele cu lichide să rămână în interiorul bagajelor la punctele de control echipate cu scanere noi, așa că ele nu vor mai trebui scose și expuse separat.

Pe de altă parte, lichidele şi dispozitivele electronice vor trebui în continuare să fie scoase din bagaje şi prezentate separat la punctele de control dotate cu scanere convenţionale, care sunt comune încă pe multe aeroporturi din UE.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • mai 1, 2025
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că în cursul zilei de joi va avea loc o grevă în sectorul de…

  • martie 26, 2025
Un român a fost împușcat mortal în timp ce se afla la o nuntă în Germania

Un român a fost ucis în urma unui atac armat ce a avut loc duminică, 23 martie, la o nuntă în orașul german Furth din landul Bavaria. Ulterior, un cetățean…