Ea va fi viitorul prim-ministru al Marii Britanii? Alegere surpriză în ultimul sondaj al „conservatorilor”!

Kemi Badenoch
Ea va fi viitorul prim-ministru al Marii Britanii? Alegere surpriză în ultimul sondaj al „conservatorilor”! / foto: BBC News

Kemi Badenoch, membră a Parlamentului britanic din 2017, este surprinzătoarea alegere a conservatorilor, conform celui mai recent sondaj intern.

Rezultatele sondajului realizat de Conservative Home au venit după cea de-a doua dezbatere, la care au participat cei cinci candidați la funcția de președinte al Partidului Conservator.

Kemi Badenoch are mari șanse să câștige

Scorurile au dat-o câștigătoare pe Kemi Badenoch, cu 31% din voturi, potrivit express.co.uk. Ministrul de Externe, Liz Truss, a fost pe locul 2, cu 20%.

Penny Mordaunt, care anterior a fost desemnată favorită, s-a clasat pe locul trei, cu 18% dintre voturi. Fostul cancelar Rishi Sunak – văzut și el drept unul dintre favoriți – s-a clasat pe locul patru, cu 17% din voturi. Tom Tugendhat a fost ultimul, pe locul cinci, potrivit rezultatelor sondajului.

Kemi Badenoch și-a zdrobit adversarii în confruntările directe

Rezultatul sondajului arată că Badenoch a câștigat toate cele patru confruntări directe. Truss a câștigat trei și a pierdut una. Rishi Sunak a câștigat două și a pierdut două.

Penny Mordaunt a câștigat unul și a pierdut trei, în timp ce Tugendhat a pierdut patru.

ARTICOL PRELUAT DE PE NATIONAL.RO: https://www.national.ro/stiri-externe/ea-va-fi-viitorul-prim-ministru-al-marii-britanii-alegere-surpriza-in-ultimul-sondaj-al-conservatorilor-769153.html

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 28, 2026
    Laura Hant, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității românești din diaspora, a fost onorată cu Medalia Creștin Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”.

    Distincție i-a fost acordată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, iar momentul a avut loc pe 27 iulie 2026, cu prilejul sfințirii Bisericii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Într-o postare publicată…

    • iunie 4, 2026
    Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

    La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…