Ajutorul american pentru Ucraina vine prea târziu?/Rușii se apropie de încercuirea orașului Chasiv Iar

Consilierul șefului Republicii Populare Donețk, Igor Kimanovsky, a declarat, pe 21.04.2024, pentru agenția de presă rusă Tass, că Forțele Armate ale Federației Ruse “au eliberat” localitatea Bogdanivka de lângă Artemovsk (Bahmut), apropiindu-se de încercuirea orașului Chasiv Iar.

,,Eliberarea localității Bogdanivka deschide noi oportunități strategice pentru forțele noastre și reprezintă încă un pas către încercuirea orașului Chasiv Iar”, a precizat Kimanovsky.

Acesta a adăugat că locația actuală a forțelor ruse face posibilă extinderea zonei de control al focului în apropiere de Chasiv Iar.

Apropierea trupelor ruse de localitatea Chasiv Iar a fost confirmată și de Vladimir Chernyak, ofițer în cadrul brigăzii Rubezh a Gărzii Naționale a Ucrainei. Acesta a spus că militarii ruși au făcut progrese semnificative în apropierea orașului, iar luptele se duc în prezent în vecinătatea imediată a localității.

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Chasiv Iar, câștigând deja un punct de sprijin la nord de acesta, în satul Bogdanivka. De asemenea, pe flancul sudic au loc lupte în vecinătatea localității Ivanovsky, un avanpost în fața Chasiv Iar.

După cum a declarat Chernyak, forțele ruse atacă la nord de Ivanovsky, în pofida faptului că Forțele Armate ale Ucrainei controlează înălțimile dominante. Conform ultimelor date, armata ucraineană mai deține doar periferia de vest, restul localității fiind cucerită de trupele rusești.

,,Armata rusă face progrese semnificative în această direcție. Luptele au loc deja în imediata vecinătate a orașului Chasiv Iar, care a fost distrus în urmă cu un an. În zonă nu există fortificații puternice pentru oprirea înaintării militarilor ruși”, a spus Chernyak.

Avansarea trupelor ruse este sprijinită de aviație, care demolează literalmente pozițiile Forțelor Armate ale Ucrainei cu bombe aeriene. Potrivit reprezentanților armatei ucrainene, forțele ruse înaintează încet, dar sigur spre Chasiv Iar.

Agravarea situației din zonă a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al Grupului Khortitsa din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, Nazar Voloshin. Acesta s-a plâns și el de bombele rusești de aviație, care deschid calea grupurilor de asalt ale Forțelor Armate ruse către granițele regiunii Donețk.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • februarie 28, 2025
    Atenționare de călătorie în Germania

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania că, începând de joi până vineri, ora 24:00, vor fi organizate greve…

    • februarie 28, 2025
    O grupare de hoți români a furat ani la rând din trenuri din Europa

    O grupare de hoți români care timp de patru ani a jefuit trenuri de marfă a fost destructurată într-o operațiune de amploare care s-a desfășurat simultan în România, Germania și…