„Acord istoric” la nivelul UE privind repartizarea migranților!

Austria refuză cota de distribuire și nu acceptă să ajute financiar statele de la granițele Uniunii!

Acordul politic a fost respins de Austria, Polonia, Ungaria, Slovacia, Estonia, Letonia și Lituania!

De ani de zile, statele UE se luptă să asigure o distribuție echitabilă a refugiaților în cele 27 de state membre. După cum a anunțat vineri pe Twitter ministrul francez de interne și actualul președinte al Consiliului UE, Gérald Darmanin, la o întâlnire la Luxemburg s-a ajuns la un „acord istoric”, printre altele, cu privire la un sistem de redistribuire voluntară a refugiaților. O parte din „progresul semnificativ” este, de asemenea, o protecție mai puternică a frontierelor externe. Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner (ÖVP), a reacționat cu scepticism.

Potrivit lui Darmanin, o „largă majoritate” a statelor europene au convenit asupra celor două acte legislative privind protecția frontierelor externe și mecanismul de solidaritate pentru redistribuire. „În următoarele zile, Președinția franceză și Comisia vor organiza o întâlnire a „Platformei Solidarității”, pentru a da formă concretă acestui acord istoric!”- precizează Darmanin.

Austria se opune distribuirii migranților!
Ministrul de Interne Gerhard Karner (ÖVP), s-a exprimat clar împotriva distribuirii solicitanților de azil în UE. Karner a subliniat că Austria nu va accepta migranți suplimentari prin acest mecanism și nici nu va aduce nicio contribuție financiară. Acordul politic a fost respins de Austria, Polonia, Ungaria, Slovacia, Estonia, Letonia și Lituania.

Controlul și înregistrarea la frontiere – Eurodac și screening, sunt pași importanți în direcția corectă!”- arată Karner. „Cu toate acestea, o redistribuire a migranților în Europa este opusul și, mai presus de toate, trimite un semnal greșit către traficanții de persoane. Prin urmare, respingem această propunere!”- a precizt el poziția Austriei.

Germania, dovadă de solidaritate?!
Potrivit Agenției Germane de Presă (DPA), ministrul german de interne, Nancy Faeser, a declarat că Berlinul va participa la un mecanism de solidaritate, pentru a sprijini țările mediteraneene la filtrarea solicitanților de azil. Berlinul și Parisul vor merge împreună, a spus ea când a fost întrebată câți refugiați va primi Germania. Ea a estimat că la acord ar putea participa zece până la douăsprezece țări. Nu e clar dacă vor primi refugiați sau vor oferi asistență în alt mod.

La întâlnire, Karner a salutat o nouă propunere din partea Președinției franceze a Consiliului UE, privind Codul frontierelor Schengen. Karner a subliniat vineri, înainte de o întâlnire cu omologii săi din UE la Luxemburg, că, pe viitor, trebuie să fie posibilă efectuarea de controale la frontierele interne, dacă este necesar. Libertatea de a călători este importantă, dar trebuie să fii atent și la securitate. Potrivit lui Karner, modul în care ar trebui să arate aceste controale la frontierele interne, urma să fie subiectul întâlnirii de vineri.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • februarie 28, 2025
    Atenționare de călătorie în Germania

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania că, începând de joi până vineri, ora 24:00, vor fi organizate greve…

    • februarie 28, 2025
    O grupare de hoți români a furat ani la rând din trenuri din Europa

    O grupare de hoți români care timp de patru ani a jefuit trenuri de marfă a fost destructurată într-o operațiune de amploare care s-a desfășurat simultan în România, Germania și…