Vizitatorii Grădinii Zoologice Schönbrunn se bucură, pentru prima dată, să îi admire pe cei patru pui de lup arctic, care au văzut lumina zilei la sfârșitul lunii aprilie.
Toți sunt sănătoși și în siguranță și pot fi admirați de vizitatori cum se joacă, sehrănesc și explorează împreună
După șapte ani lungi, cei patru pui de lup s-au născut într-o vizuină adâncă din grădina zoologică Schönbrunn, după succesul programului de reproducere în captivitate al acestei specii. Ei au fost crescuți în adăpostul sigur de mama lor, de la sfârșitul lunii aprilie. „La început, puii de lup încă au ochii închiși și sunt complet neajutorați. Au nevoie de protecția bârlogului și de îngrijirea mamei! Ei dobândesc, de asemenea, primele experiențe sociale, împreună cu haita!”- precizează specialistul în comportamentul animalelor, Paul Wagner.
Un succes al tehnologiei de reproducere în captivitate!
Acest grup de pui este primul din actuala haită de lupi din Zoo Schönbrunn. Puii sunt încă alăptați în primele trei luni. Dar, în timp, încet, aceștia încep să mănânce carne.
„Femela Fela a venit la noi în 2017, de la Knuthenborg Safari Park, din Danemarca, iar cei doi masculi, au sosit anul trecut, de la Safari Park Monde Sauvage, din Belgia. Succesul reproducerii confirmă că compoziția haitei se potrivește!”- spune directorul grădinii zoologice, Stephan Hering -Hagenbeck.
Cunoscut pentru blana lor albă strălucitoare, lupul arctic, specie perotejată, trăiește în regiunile nordice ale Americii de Nord și în Groenlanda. „Puii, de culoare maro, sunt greu de observat de inamici în vizuini. Mai târziu, blana albă strălucitoare, îi face aproape invizibili pentru pradă, în vizuina lor, acoperită de zăpadă!”- explică directorul Hering-Hagenbeck.
Lupul polar (denumirea științifică este Canis lupus arctos) trăiește între 7 și 15 ani. Lupii arctici sunt în general mai mici decât lupii cenușii, având aproximativ o lungime cuprinsă între 1,5 și 1,8 m, inclusiv coada; masculii sunt mai mari decât femelele. Înălțimea lor la greabăn variază între 63/79 cm. Lupii arctici sunt mai robuști decât lupii cenușii și cântăresc, adesea, peste 45 kg. Masculii adulți ating greutăți de până la 70 kg, iar femelele,între 45/50 kg. Lupii arctici au de obicei urechi mici, ceea ce îi ajută să rețină căldura corpului. Speranța lor de viață este în general între 7-10 ani.
Lupii arctici, ca toți lupii, vânează în haite; în mare parte vânează boi moscați, dar din meniul lor nu lipsesc, de asemenea, un număr mare de iepuri arctici, precum și alte animale mici. Una dintre prada lor comună este, de asemenea, constituită din elani. Picioarele lor lungi fac aceste animale mai lente, care, pe zăpadă moale, pot fi și ele prinse, devin, astfel, vulnerabile, la atacurile haitelor de lupi. Datorită deficitului de animale de pradă care pășunează în habitatul lor, haitele de lupi arctici sunt forțate să rătăcească pe zone întinse, chiar mai mari de 2.600 km², pentru a găsi pradă și pentru a urmări turmele de caribu migratori spre sud, în timpul iernii. Imagini recente dintr-un documentar de la BBC arată că lupii arctici vânează și rațe.
O specie pe cale de dispariție
În mod normal, numai masculul și femela alfa se pot împerechea, dar, în haitele mari, se pot împerechea și alte exemplare. Datorită solului de permafrost al Arcticii și dificultății de a-și face acolo vizuini îngropate, lupii arctici folosesc adesea afluențe stâncoase, peșteri sau orice depresiune puțin adâncă, post de vizuină. Lupoaica naște doi până la trei pui, între sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, cu circa o lună mai târziu decât lupii gri. În general, se crede că la originea faptului că numărul puilor de lup arctic este mai mic decât media de 4-5 pentru lupii cenușii, se datorează deficitului de pradă din Arctica. Puii se nasc după circa 63 de zile și stau cu mama lor o perioadă de până la 2 ani. Lupul arctic și lupul de lemn sunt singurele subspecii de lup cenușiu care pot fi încă găsite în toată gama lor originală. Acest lucru se datorează faptului că în habitatul lor natural, pot fi întâlniți masculi doar foarte rar. Sanctuarul Lupului Alb este un refugiu pentru lupi arctici situat în Tidewater, statul Oregon, din SUA. Populația medie de lupi a sanctuarului este de 8-10 exemplare pe 40 de acri și printre animale există și unii răniți, bolnavi sau abandonați, care au fost salvați.