Nehammer: Negocierile pentru formarea unui guvern de coaliție sunt în etapa finală

Cele trei partide austriece care au explorat posibilitatea formării unei coaliţii de guvernare au convenit să lanseze negocieri oficiale, a declarat luni cancelarul Karl Nehammer, care conduce acest proces, transmite Reuters.

Partidul Libertăţii (FPO, extrema dreaptă) a câştigat alegerile legislative din septembrie, cu circa 29% din voturi, dar ar fi avut nevoie de un partener de coaliţie pentru o majoritate în parlament şi a putea forma un guvern.

Dat fiind că niciun partid nu a dorit să intre în coaliţie cu FPO, preşedintele Alexander Van der Bellen l-a mandatat pe Nehammer, liderul Partidului Poporului, plasat pe locul al doilea în alegeri, cu formarea unui guvern fără FPO.

Nehammer are în intenţie să formeze prima coaliţie tripartită postbelică, alături de social-democraţi (SPO) şi liberali (NEOS).

‘Am încheiat faza de sondare şi începem oficial negocierile de coaliţie cu SPO şi NEOS’, a declarat el într-o conferinţă de presă cu liderii celorlalte două formaţiuni politice.

Aceasta înseamnă că se va trece de la faza discuţiilor între câţiva lideri la cea a discuţiilor pe fiecare subiect, între echipe ale partidelor, însă rămâne neclar cât vor dura negocierile. Nehammer a spus în mod repetat că în faţa ţării se află un drum lung şi ‘accidentat’. Luni, el a adăugat că negocierile vor fi cât mai scurte posibil, dar cât de lungi va fi necesar.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 28, 2026
    Laura Hant, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității românești din diaspora, a fost onorată cu Medalia Creștin Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”.

    Distincție i-a fost acordată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, iar momentul a avut loc pe 27 iulie 2026, cu prilejul sfințirii Bisericii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Într-o postare publicată…

    • iunie 4, 2026
    Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

    La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…