Capitala Austriei oferă cel mai ridicat nivel al calității vieții pentru expați

Viena oferă cel mai ridicat nivel din lume al calităţii vieţii pentru expaţi, potrivit studiului Mercer 2023 Quality of Living Survey, clasament în care Bucureştiul ocupă locul 111.

Analiza evaluează aspectele practice ale vieţii de zi cu zi pentru expaţii şi familiile acestora din fiecare oraş.

Viena îşi păstrează prima poziţie în clasamentul oraşelor cu cea mai înaltă calitate a vieţii în acest an, fiind urmată îndeaproape de Zurich, Elveţia, pe locul doi, Auckland, Noua Zeelandă, şi Copenhaga, Danemarca, pe poziţiile trei respective patru. Geneva completează Top 5, evidenţiind şi mai mult reputaţia Elveţiei pentru furnizarea unei calităţi superioare a vieţii.

„Datele Mercer arată că ţările cu o calitate ridicată a vieţii oferă cetăţenilor şi expaţilor acces la servicii excelente de sănătate, educaţie, infrastructură şi servicii sociale. Peisajul global actual este afectat de agitaţia geopolitică, dezastrele naturale şi volatilitatea economică, toate având consecinţe semnificative pentru oraşe şi capacitatea lor de a atrage şi reţine talentele. Mulţi angajaţi îşi reevaluează priorităţile şi analizează calitatea vieţii oferită lor şi familiilor în locurile în care trăiesc şi lucrează. Pentru mulţi angajatori şi angajaţi, claritatea asupra acestor factori contează în luarea deciziilor atunci când se iau în considerare relocările internaţionale”, a declarat Narcis Popescu, director Consultanţă HR, Mercer Marsh Benefits, România.

În Europa, Viena (Austria) ocupă prima poziţie ca oraş cu cea mai înaltă calitate a vieţii, cunoscut pentru istoria sa bogată, arhitectura sa impresionantă şi scena sa culturală vibrantă. Zurich (Elveţia) se clasează pe locul doi în general, datorită stabilităţii politice, curăţeniei şi infrastructurii excelente.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 28, 2026
    Laura Hant, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității românești din diaspora, a fost onorată cu Medalia Creștin Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”.

    Distincție i-a fost acordată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, iar momentul a avut loc pe 27 iulie 2026, cu prilejul sfințirii Bisericii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Într-o postare publicată…

    • iunie 4, 2026
    Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

    La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…