Zăpezi timpurii în Austria și Elveția

  • Social
  • septembrie 12, 2024
  • 0 Comments

Mari zone din Elveția și Austria se pregătesc pentru căderi de zăpadă în zilele următoare, în timp ce Republica Cehă se pregătește pentru ceea ce ar putea fi cele mai grave inundații din ultimele decenii, în cea mai recentă serie de fenomene meteorologice extreme care au afectat continentul, scrie Bloomberg.

Potrivit unei alerte emise de biroul meteorologic federal, la unele altitudini ridicate din Elveția s-ar putea înregistra până la 45 de centimetri de zăpadă în următoarele două zile. În Austria, meteorologii avertizează cu privire la ninsori în regiunile centrale până la 16 septembrie, cu acumulări de până la 0,5 metri în Salzburg, potrivit Weather Services International.

Între timp, autoritățile din Cehia se așteaptă la ploi neobișnuit de abundente și riscuri de inundații în părțile centrale și de est ale țării. Râurile din Germania vecină ar putea fi, de asemenea, afectate, potrivit guvernului regional.

Potrivit prognozelor din Cehia şi Polonia, unele zone din aceste ţări ar putea înregistra până la 400 de litri de apă pe metru pătrat în următoarele patru zile, în timp ce Austria şi Slovacia se pregătesc pentru circa 200 de litri, scrie AFP, citată de Agerpres. Evenimentele culturale programate din weekend au fost anulate în cele patru ţări înainte de sosirea ciclonului Boris.

Instalaţiile de retenţie a apei, în principal rezervoarele de lângă baraje, au fost golite pentru a face faţă acestor precipitaţii excepţionale.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • octombrie 29, 2025
ITALIA. Cei mai mulți copii de imigranți au cel puțin un părinte român

Copiii născuți din cupluri în care cel puțin un părinte este român (10.532 de nașteri în 2024) sunt cei mai numeroși din noii-născuți din grupul cu cel puțin un părinte…

  • octombrie 28, 2025
Un şofer român a distrus cu TIR-ul un monument istoric din Spania, vechi de peste două secole

Un șofer român de TIR a distrus parțial un monument istoric din Spania, vechi de peste 240 de ani. Incidentul nu s-a soldat cu victime, dar a afectat grav una dintre…