Șoferii fără experiență ar putea avea interzis la condus noaptea în țările UE

  • Social
  • septembrie 9, 2024
  • 0 Comments

În Uniunea Europeană se discută despre impunerea unor posibile restricții de circulație de la miezul nopții până la ora 6 dimineața, în scopul reducerii numărului accidentelor rutiere, scrie presa internațională.

Obiectivul ar fi acela de a impune o restricție orară care să împiedice toți cei care se încadrează în categoria șoferilor noi, adică persoanele care au obținut permisul în urmă cu mai puțin de trei ani, să conducă de la miezul nopții până în zori.

De altfel, statisticile arată deseori cum sunt unele dintre principalele victime ale accidentelor pe timp de noapte sau, în caz contrar, responsabili de producerea anumitor accidente.

Rata deceselor în accidente rutiere a crescut cu 4% în UE în 2022 comparativ cu 2021, iar cea mai ridicată rată a deceselor în urma accidentelor de mașină a înregistrat-o România, potrivit celor mai recente date Eurostat.

România este în fruntea țărilor europene în ceea ce privește numărul de decese provocate de accidentele rutiere. Mai exact, avem cea mai mare rată: 86 de decese la un milion de locuitori.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • iulie 1, 2025
Cum îți schimbi permisul de conducere românesc într-o țară din UE. Ghid pentru românii din diaspora

Dacă locuiești într-o țară europeană și ai un permis de conducere românesc, în multe cazuri îl poți folosi fără probleme. Totuși, dacă te-ai stabilit pe termen lung sau dacă permisul…

  • iunie 30, 2025
Top 5 alimente tradiționale românești pe care le poți prepara ușor în străinătate

Dorul de acasă se simte cel mai intens în momentele simple: o sărbătoare fără sarmale, o dimineață de weekend fără miros de cozonac sau o seară rece fără o ciorbă…