Fumatul va fi interzis în UE și în stațiile de autobuz, locuri de joacă sau parcuri. E valabil și pentru țigări electronice

  • Social
  • septembrie 17, 2024
  • 0 Comments

Comisia Europeană a recomandat marți măsuri mai stricte pentru interzicerea fumatului în statele membre, potrivit unui comunicat. Noua inițiativă recomandă statelor membre să extindă politicile privind mediile fără fum de tutun la principalele zone în aer liber, pentru a proteja mai bine copiii și tinerii.

E vorba doar despre o recomandare, decizia finală fiind a statelor membre, deoarece UE nu are competențe în politicile de sănătate. Dacă un stat membru ignoră recomandările, nu poate fi sancționat.

Printre zonele recomandate de Comisia Europeană pentru interzicerea fumatului se numără zonele de recreere în aer liber, parcurile de distracții, ștrandurile, zonele în aer liber legate de spitale și școli, clădirile publice, stațiile pentru transportul în comun.

Comisia recomandă ca statele membre să extindă politicile privind mediile fără fum la produsele din tutun încălzit (HTP) și țigările electronice.

Această recomandare vine după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a subliniat efectele negative ale expunerii la emisiile pasive ale acestor produse, inclusiv probleme respiratorii și cardiovasculare semnificative.

Planul european de luptă împotriva cancerului a stabilit obiectivul de a crea o „generație fără tutun” până în 2040, în care mai puțin de 5% din populația UE să consume tutun.

Tutunul este principalul factor de risc pentru cancer, mai mult de un sfert din decesele cauzate de cancer fiind atribuite fumatului în UE, Islanda și Norvegia.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 1, 2025
    Cum îți schimbi permisul de conducere românesc într-o țară din UE. Ghid pentru românii din diaspora

    Dacă locuiești într-o țară europeană și ai un permis de conducere românesc, în multe cazuri îl poți folosi fără probleme. Totuși, dacă te-ai stabilit pe termen lung sau dacă permisul…

    • iunie 30, 2025
    Top 5 alimente tradiționale românești pe care le poți prepara ușor în străinătate

    Dorul de acasă se simte cel mai intens în momentele simple: o sărbătoare fără sarmale, o dimineață de weekend fără miros de cozonac sau o seară rece fără o ciorbă…