Oficiul European pentru Statistică (EUROSTAT) a făcut publice luni, 16 septembrie, date îngrijorătoare. Peste 19% din români s-au confruntat în 2023 cu privațiuni materiale și sociale grave. Mai exact, România ocupă primul loc, având un procent de 19,8%.
Anul trecut, 6,8% din populația Uniunii Europene nu își putea permite bunuri, servicii sau activități sociale considerate de mare parte din oameni esențiale pentru o calitate bună a vieții. Procentul a crescut puțin față de anul 2022, când 6,7% din populația UE se confrunta cu privațiuni materiale și sociale, conform EUROSTAT.
La nivelul statelor membre ale UE, procentul persoanelor care se confruntă cu privațiuni materiale și sociale a înregistrat fluctuații considerabile. După România, Bulgaria a înregistrat în 2023 18,0%, Grecia (13,5%), Ungaria (10,4%) și Spania (9,0%).
La polul opus se află Slovenia (2%), Cipru (2,4%), Suedia, Luxemburg și Estonia (cu 2,5). Acestea au înregistrat cea mai mică pondere.
De asemenea, potrivit EUROSTAT, 60% din români nu își permit vacanțe de o săptămână. În această situație se află și 44% din cetățenii bulgari. În Ungaria, procentul este de 43%, în timp ce în Italia acesta este de 32%.