AUSTRIA. FPÖ şi conservatorii au ajuns la un acord asupra bugetului

„Am luat o decizie crucială şi am elaborat o foaie de parcurs comună pentru a evita o procedură europeană de deficit excesiv împotriva Austriei”, a declarat liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, la prima conferinţă de presă comună a celor două formaţiuni.

Tocmai asupra acestui punct eşuaseră discuţiile anterioare menite să blocheze extrema dreaptă la guvernare, mediile de afaceri refuzând orice creştere a impozitelor.

În primul său bilanţ al negocierilor începute săptămâna trecută, liderul de extremă dreapta Herbert Kickl a schiţat un program de austeritate de 6,3 miliarde de euro „fără a recurge la noi impozite, nici pe moştenire, nici pe donaţii, nici pe avere”.

El intenţionează să adopte măsuri împotriva scutirilor fiscale, a „privilegiilor”, în special pentru „marii şefi”, făcând în acelaşi timp economii în „aparatul ministerial” şi punând capăt „subvenţiilor excesive”.

„Aceasta este singura modalitate pentru Austria de a-şi modela propriul viitor, cu propriile mâini, şi de a nu fi controlată de la Bruxelles”, a insistat liderul naţionalist, care este întotdeauna foarte critic la adresa UE.

Alături de el, liderul interimar al partidului conservator ÖVP, Christian Stocker, a salutat această măsură, care „ar trebui să permită reducerea deficitului la sub 3% în 2025”, în conformitate cu criteriile de la Maastricht.

Ţara cu 9,1 milioane de locuitori, care se confruntă cu dificultăţi economice la fel ca şi Germania vecină, şi-a văzut deficitul bugetar crescând la 3,7% anul trecut, potrivit agenţiei Fitch, care tocmai a pus sub semnul întrebării ratingul său suveran.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • septembrie 29, 2025
    Românii care vor să muncească în UK ar putea obține permisul de ședere permanentă mai greu

    Ministrul britanic de Interne, Shabana Mahmood, va propune luni ca obţinerea unui permis de şedere permanent să fie condiţionată de mai multe criterii, printre care un nivel ridicat de cunoaştere…

    • septembrie 26, 2025
    Ion Ceban: „PAS mizează pe faptul că oamenii dezamăgiți nu vor vota”

    Ion Ceban îi invită pe cetățenii Republicii Moldova să iasă la vot. „Cei din PAS mizează pe faptul că oamenii dezamăgiți nu vor vota. Noi, Blocul ALTERNATIVA, ne dorim o…