
Herbert Kickl a declarat sâmbătă – într-un discurs despre politica generală în care şi-a prezentat intenţiile dacă va deveni cancelar, că vrea să reducă la „zero” acordarea azilului pentru migranţi.
Partidul Libertăţii din Austria (FPO), care a câştigat pentru prima oară alegerile legislative de la sfârşitul lunii septembrie, negociază în prezent cu conservatorii pentru a forma un guvern şi a obţine cancelaria în premieră.
„Vom construi Austria noastră ca o fortăreaţă cu cereri de azil respinse, avize de expulzare şi zboruri charter” pentru migranţi, a declarat şeful FPO în faţa unei mulţimi la Vosendorf (Austria Inferioară).
„După părerea noastră, azilul înseamnă protecţie foarte aproape de regiunea în criză” şi nu „migraţie deghizată a persoanelor, bilet de intrare în sistemul social şi acces la cetăţenie”, a adăugat el.
Estimând că numărul cererilor de azil depuse în ultimii ani este „prea ridicat”, el a apreciat că şi în acest domeniu Austria are „nevoie de un zero, ca şi la deficitul zero”.
În acelaşi discurs, Herbert Kickl a reluat temele „îndrăgite” ale ultraconservatorilor precum familia tradiţională, pledând pentru o „revenire la două sexe”, „familiile noastre” fiind „compuse din mamă, tată şi copii”.