Un român a fost condamnat în Austria pentru că a fost prins cu doi păstrăvi în rucsac

  • Diaspora
  • octombrie 11, 2024
  • 0 Comments

Un român a fost acuzat în instanță de o formă specială de cruzime față de animale pe motiv că a băgat păstravii într-o pungă și apoi în rucsac, deși peștii erau încă vii.

Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, trăiește și lucrează în Austria.

Există și un al doilea inculpat și coleg de pescuit, dar el a preferat să se întoarcă în România.

Tânărul și-a recunoscut vinovăția inițial, însă a negat apoi și a susținut că doar se plimba cu prietenul său, cel care a părăsit Austria si care ar fi fost, de fapt, cel ce a prins peștii.

Și-a dat seama că ar putea scăpa fără cazier, în cazul în care cooperează cu justiția și își asumă responsabilitatea, fapt ce i-a convenit mai mult, în cele din urmă.

Vara asta, cei doi români au pescuit în Untere Au, din Frastanz, în ape care nu le aparțineau. Au prins doi păstrăvi pe care nu i-au ucis, așa cum se obișnuiește. I-au pus într-o pungă de plastic și i-au băgat în rucsac.

„Nu știam că animalele suferă, că se sufocă. În România se face altfel decât aici”, a precizat el în fața instanței.

Prejudiciul a fost calculat la șapte euro.

Cei doi au fost prinși de un supraveghetor al pescuitului, care a ucis personal cei doi păstrăvi. Prejudiciul a fost recuperat în timpul procesului, adica inculpatul a plătit șapte euro în sala de judecată.

Pedeapsa pentru încălcarea dreptului de pescuit și cruzimea față de animale a fost mai mare. Acuzatul a primit o amendă de 550 de euro. Va scăpa, în schimb, de o înregistrare în cazier.

Procesul s-a suspendat temporar, cazul urmând să fie închis definitiv, dacă amenda va fi plătită integral.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • noiembrie 5, 2025
Românul mort după prăbușirea turnului Conti ar fi vrut să iasă la penie în România

Octav Stroici, românul care a muncit 25 de ani în Italia, visa să se retragă la pensie în România, alături de fiul său. Visul său s-a sfârșit tragic, când Turnul…

  • noiembrie 4, 2025
ITALIA. Un român a murit în urma prăbușirii turnului medieval Torre dei Conti din Roma

Muncitorul român care a rămas blocat după prăbuşirea unei părţi a unui turn medieval din centrul Romei a murit, potrivit oficialilor spitalului. Octav Stroici a fost scos de sub dărâmături…