Românii decedați în străinătate vor fi aduși pe banii statului

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care statul român va suporta, la cererea familiei, cheltuielile de repatriere pentru cetățenii care au decedat în străinătate.

Conform noilor reglementări, statul român va acoperi costurile de repatriere pentru cetățenii români care și-au pierdut viața în străinătate, în limita sumei de 5.000 de euro, dacă familia acestora solicită sprijinul.

Această măsură va fi finanțată anual din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, iar sumele necesare vor fi incluse în mod direct în bugetul ministerului.

De asemenea, legea prevede că, în cazul în care cheltuielile depășesc acest plafon de 5.000 de euro, diferența va putea fi acoperită din taxele consulare, evitând astfel povara financiară pentru familii.

Normele metodologice pentru aplicarea legii urmează să fie stabilite printr-un ordin comun al Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Finanțelor, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • aprilie 18, 2025
Un român a fost reținut pe un aeroport din Franța, suspectat că avea un dispozitiv explozibil

Un cetățean român a fost reținut pe16 aprilie pe Aeroportul Beauvais din departamentul Oise, Franța, după ce a fost descoperit purtând o centură artizanală care conținea componente electronice și a…

  • aprilie 18, 2025
Un român din Italia s-a dat drept notar și a obținut ilegal zeci de mii de euro

Un român din Italia s-a dat drept notar, deși nu era calificat, autentificând documente cu ștampile și semnături false. El a înșelat astfel atât clienții, cât și autoritățile, obținând zeci…