Memorabilă lansare de carte la Iași. Istoria comunității românești din Austria, prin ochii părintelelui Nicolae Dura 

  • Cultură
  • noiembrie 16, 2024
  • 0 Comments

Confirmând încă o dată titlul pe deplin meritat de Capitală a Culturii, Iașul a găzduit un eveniment memorabil: lansarea recentelor volume semnate de cunoscutul teolog, cărturar și sufletul  comunității românești din Viena și Austria, Preacucernicul Părinte  Prof.dr. Nicolae Dura, vicar episcopal. 

Evenimentul s-a desfășurat în Sala Justin Moisescu a Centrului Eparhial Iași, joi 14 noiembrie, în prezența unui public și a unor invitați de marcă, în frunte cu Primarul Municipiului Iași, cadre didactice universitare, teologi, oameni de cultură. 

Audiența a avut parte de un regal de erudiție, preacucernicul părinte fiind nu doar un om de știință, un cărturar, în sensul clasic al cuvântului, ci și un  maestru al cuvântului rostit, un bun comunicator, prin vocație și experiența de zeci de ani de predicator. Cele doua lucrări, prezentate cu aceasta ocazie („Români de seamă din Viena de altădată  1683-1918″ și ” Cuvântul și Sfintele Taine”) abordează două domenii predilecte ale autorului, istoria comunității românești din Austria, în special viața ecleziastică, dar și chestiuni de dogmatică religioasă, abordată într-un spirit modern.

Prezentă la lansările de carte, Laura Hanta, președinta asociației Mihai Eminescu Viena, a subliniat importanța acestui eveniment pentru comunitatea românilor din Austria.

„În intervențiile domniilor lor, Prof.univ.dr. Gheorghe Cliveti, membru corespondent al Academiei Române, pr.lect.univ.dr. Cristian Barnea și conf.univ.dr. Ioan Milică, director al BCU  „Iași”, au subliniat virtuțile științifice și însemnătatea acestor doua volume.

Trebuie spus faptul că distinsul autor nu este doar un om al condeiului, un mânuitor al cuvântului ce merge la sufletul oricărui credincios, ci și un făptuitor, un ctitor în cel mai amplu sens. A reușit sa închege o comunitate religioasă puternică la Viena, căreia i-a zidit prima Biserică, dar și să dinamizeze comunitățile Ortodoxe românești din această țară.

Iubind oamenii, obștea credincioșilor, cum numai cuvioșia sa o știe face, este iubit la rândul său la Viena și pretutindeni unde numele său este cunoscut și apreciat. Prin această lansare de carte se dovedește că între Viena si Iași s-au construit punți trainice, iar personalitățile vrednice de respect, sunt apreciate și iubite la Iași. 

Aducem mulțumiri gazdelor, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei , domnului Cătătin Jeckel, Consilier Cultural la Arhiepiscopia lașilor, doamnei Inspector Școlar General al I.S.J. lași Prof. Luciana Antoci, domnului Sorin Sitea – profesor – Colegiul National Mihai Eminescu lași, Primăriei Municipiului Iași, Muzeului Municipal Regina Maria”, reprezentată de Doamna Director Dr. Aurica Ichim, Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie”-Iași, în special domnului Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, care a avut disponibilitatea de a fi prezent la expunerea atât de interesantă a autorului, exemplu de elocință, dar și model exemplar de prezentare, tuturor celor care au luat cuvântul pe marginea acestor două valoroase cărți și nu în ultimul rând publicului care a urmărit cu interes această reuniune.

Țin să îi aduc și eu Părintelui Nicolae prinos de recunoștință pentru tot ceea ce reprezintă cuvioșia sa în viața comunității românești de la Viena, dar mai ales pentru dragostea ce o poartă Luceafărului,  pentru ajutorul prețios acordat Asociației – Mihai Eminescu – Viena.

Mii de mulțumiri corului de copii din Comuna Bârnova, coordonator Radu Dumitru. Mulțumim pentru darul Divin”, a scris Laura Hant pe Facebook.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • decembrie 4, 2024
Românii din Austria vor fi colindați de copii ai parohiei Aluniș

În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2024, o parte din copiii și tinerii parohiei din Aluniș, județul Arad, însoțiți de preotul paroh Sorin-Ioan Ilota, presbitera Ancuța Ilota cât și…

  • decembrie 2, 2024
Cum a fost sărbătorită Ziua Națională a României în Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena

Sala Parohială a Bisericii „Sf. Ștefan cel Mare“ din Viena a găzduit un eveniment cu totul special, care a combinat istoria, creativitatea și spiritul sărbătorilor de iarnă. Atelierul organizat cu…