Românul mort după prăbușirea turnului Conti ar fi vrut să iasă la penie în România
Octav Stroici, românul care a muncit 25 de ani în Italia, visa să se retragă la pensie în România, alături de fiul său. Visul său s-a sfârșit tragic, când Turnul…
ITALIA. Un român a murit în urma prăbușirii turnului medieval Torre dei Conti din Roma
Muncitorul român care a rămas blocat după prăbuşirea unei părţi a unui turn medieval din centrul Romei a murit, potrivit oficialilor spitalului. Octav Stroici a fost scos de sub dărâmături…
Șofer român, înjunghiat mortal în Italia. Tânărul de 32 de ani a fost găsit fără suflare lângă TIR-ul pe care îl conducea
Crimă sângeroasă între doi șoferi români, în Italia. Un tânăr de 32 de ani a fost găsit fără suflare, înjunghiat, lângă camionul pe care îl conducea. Descoperirea șocantă a fost…
Românii încep să părăsească Germania
În 2024, pentru prima dată în 15 ani, au plecat mai mulți cetățeni ai UE din Germania decât au venit (sold negativ de circa 34.000, potrivit Destatis). Scăderea e pronunțată…
Român de 23 de ani, anchetat în Franța, după ce a luat de 20 de ori examenul auto în locul altora
Un tânăr român în vârstă de 23 de ani este acuzat în Franța că a fost implicat într-o rețea de fraudare a examenelor auto, prin care ar fi susținut proba…
Un clan de români arestat pentru furturi în Spania prin „metoda îmbrățișării”
O reţea infracţională de români care jefuiau persoanele în vârstă cu metoda „îmbrățișării afectuoase” a fost destructurată în Spania. 12 persoane au fost arestate în urma unei operaţiuni de amploare…
Percheziții în România și Spania la un grup care se ocupă de furturi și spălare de bani
Procurorii DIICOT Ialomița au efectuat sâmbătă 11 percheziții în Țăndărei, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, furt, tâlhărie şi spălarea banilor. Acțiunea s-a desfășurat în…
Obiceiuri de Paște pe care le poți păstra în diaspora: Cum să simți tradițiile acasă, chiar și departe
Paștele este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, iar pentru românii plecați în țări din Uniunea Europeană, această perioadă poate aduce cu sine atât momente de bucurie, cât…
Părintele dr. Nicolae Dura, sufletul comunității românești din Viena, decorat de Președintele României
Vicarul Episcopal al Comunității Ortodoxe Române din Austria, părintele Nicolae Dura, considerat sufletul comunității românești din Viena, a primit o recunoaștere oficială, din partea autorităților române, a contribuției sale la…
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Germania: transportul aerian este afectat pe mai multe aeroporturi
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania că luni, 10 martie 2025, vor fi organizate greve ale personalului…









