Un român a fost împușcat, la Roma, în timp ce încerca să fure

Un jaf violent petrecut într-un apartament din Roma s-a încheiat tragic după ce un agent de pază a deschis focul asupra hoților în timp ce aceștia încercau să fugă. 

Unul dintre infractori, un tânăr român de 24 de ani, a fost împușcat în cap și a decedat la spital, unde fusese transportat în stare critică. Acum, Parchetul din Roma îl investighează pe paznic pentru omor, considerând că nu ar fi fost într-un pericol iminent atunci când a tras cele zece focuri de armă.

Incidentul a avut loc într-un apartament situat pe Via Cassia, în zona nord-vestică a capitalei italiene. În jurul orei 19:00, patru hoți au pătruns în locuință prin balcon, imobilizând proprietara. Înarmați cu un baros, aceștia au încercat să smulgă din perete o casă de bani. Zgomotul provocat a atras atenția vecinilor, dar și a agentului de pază care locuia în același imobil și care s-a grăbit să intervină.

Paznicul a sunat la interfon pentru a verifica situația, însă s-a trezit față în față cu hoții, care încercau să scape. Doi dintre ei au sărit de la balcon, iar ceilalți doi au fugit pe scări. În acel moment, bărbatul a tras zece focuri de armă asupra acestora, scrie tg LA7.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • octombrie 31, 2025
    Șofer român, înjunghiat mortal în Italia. Tânărul de 32 de ani a fost găsit fără suflare lângă TIR-ul pe care îl conducea

    Crimă sângeroasă între doi șoferi români, în Italia. Un tânăr de 32 de ani a fost găsit fără suflare, înjunghiat, lângă camionul pe care îl conducea. Descoperirea șocantă a fost…

    • octombrie 27, 2025
    Românii încep să părăsească Germania

    În 2024, pentru prima dată în 15 ani, au plecat mai mulți cetățeni ai UE din Germania decât au venit (sold negativ de circa 34.000, potrivit Destatis). Scăderea e pronunțată…