O româncă, medic de succes în Marea Britanie, la „Spitalul Anului 2024”

St Thomas’ Hospital din Londra a fost desemnat „Spitalul Anului 2024”, o recunoaștere importantă care aduce un plus de prestigiu și pentru medicul român Roxana Hotoboc, una dintre cele mai apreciate specialiste din cadrul instituției, relatează Anunțul UK.

Dr. Roxana Hotoboc s-a stabilit în capitala britanică în 2007, împreună cu copiii săi, după o carieră de succes în România, unde a ocupat funcția de șefă a Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.

De-a lungul anilor, a primit mai multe distincții pentru activitatea sa medicală în Regatul Unit. În 2019, a fost desemnată de două ori „Angajatul lunii” la St Thomas’ Hospital, una dintre cele mai vechi și prestigioase unități medicale din Marea Britanie.

Recunoașterea recentă a spitalului londonez drept cel mai bun din țară confirmă nivelul înalt de profesionalism al echipei medicale și consolidează reputația Roxanei Hotoboc ca medic de top.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 28, 2026
    Laura Hant, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității românești din diaspora, a fost onorată cu Medalia Creștin Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”.

    Distincție i-a fost acordată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, iar momentul a avut loc pe 27 iulie 2026, cu prilejul sfințirii Bisericii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Într-o postare publicată…

    • iunie 4, 2026
    Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

    La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…