Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș va cânta la Viena

Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Târgu Mureş va urca pe una dintre cele mai mari scene, la Viena.

Biletele pentru concertul din capitala austriacă s-au vândut până la ultimul, iar norocoșii au putut să prindă și repetiția finală a orchestrei, la Cluj-Napoca.

Repertoriul unește mai multe culturi muzicale – de la cea română, maghiară, până la cea argentiniană.

Peste 80 de artiști ai Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, în frunte cu dirijorul argentinian Pablo Boggiano, au împărtășit cu publicul emoția marelui concert de la Viena.

„A fost frumos! Este un eveniment cultural major pentru România. Să mergi la Viena, să cânți muzica românească. Este într-adevăr ceva foarte special, pe una dintre cele mai prestigioase scene din întreaga lume, așa că acest lucru este uimitor. Suntem onorați și încântați”, a declarat dirijorul Pablo Boggiano.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 28, 2026
    Laura Hant, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității românești din diaspora, a fost onorată cu Medalia Creștin Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”.

    Distincție i-a fost acordată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, iar momentul a avut loc pe 27 iulie 2026, cu prilejul sfințirii Bisericii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Într-o postare publicată…

    • iunie 4, 2026
    Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

    La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…