Piața energiei trebuie reglementată!

Mirela Furtună, deputat

România are, în prezent, o inflație mai mare decât în restul UE, din cauza liberalizării haotice, susținută cu frenezie de cei de la USR

Mirela Furtună

Se dovedește acum că, dacă acele măsuri ar fi rămas în vigoare până în anul 2024, cum prevăzuse PSD, cetățenii romani ar fi fost la adăpost, în contextul actualei crize energetice europene, iar inflația ar fi fost în limite mai rezonabile.
Propunerea PSD de reglementare a pieței energiei se impune ca o necesitate! Este clar că modelul compensării propus de PNL nu mai poate ține pasul cu cifrele absurde, la care se tranzacționează energia electrică și gazele naturale în România.
Faptul că BNR critică liberalizarea haotică a pieței de energie făcută de guvernarea de dreapta, care a condus la o inflație mai mare decât cea din restul Europei, arată că revenirea la o piață reglementată, pe o durată limitată de timp, este soluția corectă pentru a depăși aceasta criză. Cel mai relevant exemplu este cel al Ministerului Energiei, care a cerut în plus, nici mai mult, nici mai puțin decât 31 de miliarde de lei. Este o sumă uriașă, echivalentul unei treimi din bugetul total anual pentru pensii, cerută sub pretextul plății compensărilor la energie. Solicitarea probează o data în plus falimentul sistemului actual de compensare, care, efectiv, nu mai poate fi susținut financiar, și necesitatea reglementării, așa cum cere PSD.
PSD susține ferm că, în actualul context haotic, total imprevizibil, se impune, măcar temporar, revenirea la o piață reglementată a energiei, astfel încât să se asigure nu doar stabilitate și predictibilitate, ci și reducerea rapidă și considerabilă a inflației, lucru extrem de important atât pentru populație, cât și pentru economie.
S-a ajuns în situația ca Romania să aibă cel mai scump MWh din Europa. Petrom a cumpărat MWh-ul de la Nuclearelectrica la 2.500 de lei, un preț absolut uriaș, imposibil de susținut de copleșitoarea majoritate a agenților economici, indiferent de natura lor, și imposibil de susținut de către stat compensarea aferentă, destinată producătorului. Din această cauză, combinatul Alum din Tulcea a trebuit să-și suspende activitatea, lasând sute de oameni fară loc de muncă, într-o perioadă extrem de dificilă.
Mai mult, am vândut toată producția de energie pe anul 2022, iar acum o cumpăram la un preț de până la 10 ori mai mare. Au fost adoptate măsuri de supraimpozitare a producătorilor cu până la 85% din profit, dar pentru intermediari nu exista nici o reglementare.
Din această cauză, prețurile pentru consumatorii casnici și pentru industrie au crescut foarte mult. PSD va susține întotdeauna măsurile necesare pentru limitarea creșterilor haotice a prețurilor, cu efecte negative atât pentru populație, cât și pentru industrie.

ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE www.luba.ro: https://luba.ro/editorial/piata-energiei-trebuie-reglementata/

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • aprilie 13, 2026
    De la paradisul pierdut la apocalipsă în lirica lui Lucian Blaga

    Motto: Despre Dumnezeu nu poți vorbi decât așa: îl întrupezi în floare și-l ridici în palme,/ îl prefaci în gând și-l tăinuiești în suflet,/ îl asemeni cu-n izvor și-l lași…

    • martie 30, 2025
    Părintele dr. Nicolae Dura, sufletul comunității românești din Viena, decorat de Președintele României

    Vicarul Episcopal al Comunității Ortodoxe Române din Austria, părintele Nicolae Dura, considerat sufletul comunității românești din Viena, a primit o recunoaștere oficială, din partea autorităților române, a contribuției sale la…