Viktor Orban cere DESFIINŢAREA Comisiei Europene!

viktor orban
Viktor Orban joacă la două capete: cum „se pune bine” şi cu NATO, şi cu Rusia

Budapesta cere nici mai mult, nici mai puţin decât desfiinţarea Comisiei Europene. Ca urmare a războiului din Ucraina şi deciziilor ”pripite” ale Uniunii Europene de a impune sancţiuni Rusiei, blocul comunitar se confruntă cu o perioadă de „crize şi incertitudini”, notează parlamentarii ungari în rezoluţia adoptată cu 130 de voturi pentru, 50 împotrivă şi 7 abţineri.

De faţadă, Ungaria cere transformarea Comisiei Europene într-o instituţie neutră politic şi ideologic.

Orban vrea o Europă conservatoare

Guvernul condus de Viktor Orban propune ca tratatele europene să recunoască rădăcinile creştine ale Europei şi cultura acesteia, iar toate naţiunile să poată decide cu cine doresc să trăiască, referire la opoziţia Ungariei faţă de primirea migranţilor.

La Budapesta, se ţinteşte obiectivului unei ”Uniuni tot mai strânse” şi cere să-i fie interzis blocului comunitar să contracteze noi împrumuturi, după cele angajate de Comisia Europeană în numele statelor membre pentru finanţarea planului european de relansare. Ei mai pledează pentru constituirea unei armate europene comune.

ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL EDITORULUI DE PE https://www.national.ro/stiri-externe/viktor-orban-trece-la-fapte-si-joaca-dupa-cum-ii-canta-putin-cere-desfiintarea-comisiei-europene-769369.html

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • aprilie 13, 2026
    De la paradisul pierdut la apocalipsă în lirica lui Lucian Blaga

    Motto: Despre Dumnezeu nu poți vorbi decât așa: îl întrupezi în floare și-l ridici în palme,/ îl prefaci în gând și-l tăinuiești în suflet,/ îl asemeni cu-n izvor și-l lași…

    • martie 30, 2025
    Părintele dr. Nicolae Dura, sufletul comunității românești din Viena, decorat de Președintele României

    Vicarul Episcopal al Comunității Ortodoxe Române din Austria, părintele Nicolae Dura, considerat sufletul comunității românești din Viena, a primit o recunoaștere oficială, din partea autorităților române, a contribuției sale la…