O grupare de hoți români a furat ani la rând din trenuri din Europa

O grupare de hoți români care timp de patru ani a jefuit trenuri de marfă a fost destructurată într-o operațiune de amploare care s-a desfășurat simultan în România, Germania și Țările de Jos.

Poliția Română a anunțat că s-au făcut percheziții la domiciliile familiilor suspecților, la cererea procuraturii din Berlin, în județele Arad, Botoșani și Dâmbovița, unde anchetatorii au descoperit probe importante: bani, dispozitive GPS, camere video, o dronă și peste 3.100 de articole vestimentare, despre care există suspiciuni că sunt furate.

Gruparea, formată din cetățeni români, ar fi acționat între 2020 și 2024, furând țigări neimpozitate din trenuri care circulau din Polonia spre Țările de Jos. Hoții atacau trenurile noaptea, în mers, tăiau containerele și aruncat marfa pe traseu, pentru a o recupera mai târziu cu mașinile. Se estimează că au furat astfel peste 3.260.000 de țigarete, provocând un prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro.

„Ca mod de operare, membrii acestei grupări atacau pe timpul nopţii, în special trenuri de marfă în care se aflau containere cu ţigări netaxate aflate în procedura regimului suspensiv de accize, transportate din Polonia, prin Germania, către Ţările de Jos. Suspecţii tăiau containerele cu ajutorul unor unelte şi sustrăgeau ţigările pe care le aruncau pe de-a lungul rutei trenului.

Ulterior le recuperau şi le transportau cu autovehicule la un cetăţean german care tăinuia bunuri furate. Prejudiciul fiscal, precum şi prejudiciile materiale produse în patrimoniile transportatorilor de ţigări şi al industriei de profil, au fost estimate la suma de aproximativ 1 milion euro”, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi.

În România, au fost emise și două mandate europene de arestare. La operațiune au participat și șase anchetatori germani. Toate persoanele implicate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • februarie 28, 2025
    Atenționare de călătorie în Germania

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania că, începând de joi până vineri, ora 24:00, vor fi organizate greve…

    • februarie 27, 2025
    Un român și-a pierdut viața în Germania, într-un accident rutier

    Un român de 39 de ani, tată a două fetițe, și-a pierdut viața într-un accident grav petrecut în Germania, pe autostrada A63, lângă localitatea Eisenach din landul Turingia. Incidentul, survenit…