Celulă paramilitară a fost dezmembrată în Germania. Au fost percheziții și în Austria

Parchetul german a anunţat marţi arestarea a opt presupuşi membri ai unei grupări paramilitare neonaziste cu sediul în estul Germaniei, de unde punea la cale acţiuni violente îndreptate împotriva instituţiilor germane, relatează AFP.

Suspecţii sunt presupuşi membri ai unei organizaţii înfiinţate în 2020 sub numele „Separatiştii saxoni”, cu o ideologie „rasistă, antisemită” şi „unită de o profundă respingere a ordinii liberale şi democratice”, potrivit unui comunicat al Parchetului federal din Karlsruhe.

Suspecţii urmează să fie prezentaţi marţi şi miercuri în faţa unui judecător, care va decide dacă îi va trimite sau nu în arest preventiv.

Organizaţia, care are între 15 şi 20 de membri, potrivit procuraturii, presupune că „Germania se află în pragul colapsului şi că într-o zi (…) statul şi societatea vor intra în haos”. Pregătindu-se pentru acea zi, membrii grupului au urmat un antrenament paramilitar cu echipament de luptă. În special, aceştia s-au antrenat în luptă, în mânuirea armelor de foc, în marşuri de noapte şi forţate şi în patrulări.

La destructurarea grupării au participat 450 de ofiţeri de poliţie în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în estul Germaniei, inclusiv în Leipzig şi Dresda.

Principalul suspect, identificat drept Jörg S., a fost arestat la Zgorzelec, în Polonia, nu departe de frontiera germană.

Percheziţii au fost efectuate şi în Austria, în oraşele Viena şi Krems.

Germania a destructurat în ultimii ani mai multe celule de extremă dreapta, dintre care una dintre cele mai importante, condusă de un aristocrat, este judecată de mai multe luni pentru pregătirea unei lovituri de stat. Partidul de extremă-dreapta AfD din Germania a înregistrat câştiguri constante în recentele alegeri locale, cu scoruri record în regiunile estice ale ţării.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • februarie 28, 2025
Atenționare de călătorie în Germania

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania că, începând de joi până vineri, ora 24:00, vor fi organizate greve…

  • februarie 28, 2025
O grupare de hoți români a furat ani la rând din trenuri din Europa

O grupare de hoți români care timp de patru ani a jefuit trenuri de marfă a fost destructurată într-o operațiune de amploare care s-a desfășurat simultan în România, Germania și…