
Cancelarul austriac interimar Alexander Schallenberg, membru al formațiunii de centru-dreapta Partidul Popular din Austria (OeVP), a dezaprobat luni propunerile anti-migrație ale liderului opoziției conservatoare germane, Friedrich Merz, candidat și favorit pentru postul de cancelar, relatează agenția DPA.
Acesta din urmă a promis că, dacă va ajunge în fruntea guvernului federal german după alegerile anticipate din 23 februarie, va înăspri măsurile împotriva migranților ilegali, inclusiv prin reintroducerea controalelor permanente la granițe.
Însă toate țările vecine cu Germania, inclusiv Austria, sunt membre ale spațiului Schengen de liberă circulație al UE, în interiorul căruia controalele permanente la granițe pot fi impuse doar în circumstanțe excepționale. Cancelarul austriac a declarat că salută o reconsiderare a poziției Germaniei în chestiunea migrației, dar a apreciat că aceasta trebuie făcută cu respectarea regulilor Schengen.
Cancelarul Alexander Schallenberg, care este și ministru de externe, conduce interimar guvernul de la Viena, ca urmare a demisiei cancelarului Karl Nehammer, după ce formațiunea lor, (OeVP), și Partidul Social-Democrat (SPOe) nu s-au înțeles pentru formarea unei coaliții de guvernare în urma alegerilor legislative câștigate în septembrie de formațiunea de extremă dreapta Partidul Libertății (FPOe). Eșecul acestor negocieri l-a forțat pe președintele ecologist Van der Bellen să-i încredințeze liderului FPOe, Herbert Kickl, mandatul de a încerca alcătuirea unei coaliții.
‘Noi toți știm că avem nevoie de soluții comune (…) Dacă toți pur și simplu retragem punțile în mod individual, vom fi mai săraci și nimeni nu va fi mai în siguranță’, a susținut Schallenberg, referindu-se la ideea controalelor la granițe. Pe de altă parte, în ce privește expulzarea migranților ilegali, el a amintit că regulile UE (regulamentul Dublin) obligă statele membre să expulzeze migranții clandestini numai către țara de primă intrare a acestora în blocul comunitar.
Friedrich Merz a cerut în propunerile sale de combatere a migrației amplasarea de patrule polițienești la granițele Germaniei pentru a întoarce înapoi migranții care încearcă să intre ilegal în această țară. Propunerile sale au fost dezavuate de partidele ce formează guvernul minoritar încă în funcție la Berlin, respectiv Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz și Verzii titularei Externelor, Annalena Baerbock, care au avertizat că inițiativele lui Merz contravin regulilor europene.
Secretarul general al SPD, Matthias Miersch, a atacat dur luni planurile lui Merz, despre care a spus că sunt ‘neconstituționale și contrare dreptului european’, dar mai ales intenția liderului conservator de a obține aprobarea măsurilor sale cu ajutorul voturilor partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), consemnează agenția EFE.