JOS MĂȘTILE!

Fără mască în avion, în Uniunea Europeană!

Decizia luată aparține EESA- Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației și este pusă în aplicare începând cu data de 16 mai a.c..

Agenția pentru Siguranța Aviațieidin Uniunea Europeană (AESA) a decis că, începând cu 16 mai, nu se mai recomandă purtarea unei măști de protecție pe aeroporturile din toată Uniunea Europeană și nici în avioanele care călătoresc spre și dinspre țările Uniunii. Decizia a fost luată de comun acord cu Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și a fost anunțată pe 11 mai, ca fiind un mare pas spre normalizarea călătoriilor cu avionul atât pentru pasageri, cât și pentru angajații companiilor aeriene.

Cu toate acestea, la bordul aeronavelor, este posibil să se ceară în continuare purtarea unei măști de protecție, dacă există o obligație în țara de plecare sau de sosire, deoarece aceasta este o decizie autonomă a fiecărui stat.

Într-o declarație comună, AESA și ECDC au declarat că relaxarea restricțiilor a fost posibilă datorită îmbunătățirii situației epidemiologice și, în special, datorită ratelor bune de vaccinare și a nivelurilor de imunitate atinse de populația Europei. Directorul executiv al EASA a recomandat însă ca pasagerii care simt nevoia să strănute sau să tușească pe durata zborurilor să poarte totuși o mască, pentru a-i liniști pe ceilalți pasageri de la bord.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • martie 30, 2025
    Părintele dr. Nicolae Dura, sufletul comunității românești din Viena, decorat de Președintele României

    Vicarul Episcopal al Comunității Ortodoxe Române din Austria, părintele Nicolae Dura, considerat sufletul comunității românești din Viena, a primit o recunoaștere oficială, din partea autorităților române, a contribuției sale la…

    • martie 10, 2025
    Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria

    La doi ani după ce o tânără de 25 de ani a murit într-un tragic accident de mașină, fratele ei, în vârstă de 29 de ani, și-a pierdut viața pe…