Austria renunță oficial la opoziția față de intrarea deplină a României în spațiul Schengen

Austria a anunţat luni că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată, transmit AFP şi Reuters.

„Putem trece la următorul pas la Consiliul (Justiţie şi Afaceri Interne al) UE”, a afirmat ministrul de interne austriac Gerhard Karner, citat într-un comunicat al ministerului său. Reuniunea Consiliului JAI va avea loc la Bruxelles în această săptămână, pe 12 şi 13 decembrie.

„După „Schengen aerian”, „Schengen terestru” este acum deschis României şi Bulgariei”, a declarat Karner, adăugând că cererile Austriei privind combaterea imigraţiei ilegale au dus la o scădere a numărului de migranţi interceptaţi în apropierea graniţei Austriei cu Ungaria, cea mai frecventă rută de intrare în ţară, relatează Reuters.

„Fără acest veto, această reducere masivă a trecerilor ilegale ale frontierei nu ar fi avut loc”, a spus el, citând 70.000 de interceptări anul trecut până în octombrie şi 4.000 în aceeaşi perioadă a acestui an.

„Nu vom opune veto-ul nostru”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Viena.

La finalul lunii noiembrie, Austria îşi arătase disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi a Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 28, 2026
    Laura Hant, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității românești din diaspora, a fost onorată cu Medalia Creștin Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”.

    Distincție i-a fost acordată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, iar momentul a avut loc pe 27 iulie 2026, cu prilejul sfințirii Bisericii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Într-o postare publicată…

    • iunie 4, 2026
    Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

    La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…