Procurorii din Austria cer ridicarea imunității parlamentare pentru Herbert Kickl

Parchetul austriac doreşte să obţină ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, pentru a-l putea ancheta pentru o presupusă mărturie falsă, a anunţat joi Parlamentul austriac.

Pentru prima dată de la crearea sa, FPO s-a plasat pe prima poziţie în alegerile legislative desfăşurate în septembrie în Austria, dar deocamdată formaţiunea nu a găsit parteneri pentru a forma o coaliţie guvernamentală.

Săptămâna trecută, Parchetul i-a adresat Parlamentului o cerere de ridicare a imunităţii lui Kickl, a declarat un purtător de cuvânt al acestei instituţii.

Liderul extremei drepte este suspectat că în luna aprilie a făcut o mărturie falsă în faţa unei comisii parlamentare însărcinate cu anchetarea utilizării abuzive a fondurilor publice sub guverne precedente.

Cererea ar urma să fie analizată săptămâna viitoare de către parlamentari, potrivit unei surse apropiate dosarului.

FPO a avertizat că va respinge această ridicare a imunităţii, calificând demersul Parchetului drept ”manevră politică vizând prejudicierea lui Herbert Kickl personal şi a FPO în ansamblul său”.

Într-un comunicat, citat de agenţia de presă austriacă APA, acest partid a afirmat că Herber Kickl nu a făcut vreo mărturie falsă.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 28, 2026
    Laura Hant, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității românești din diaspora, a fost onorată cu Medalia Creștin Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”.

    Distincție i-a fost acordată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, iar momentul a avut loc pe 27 iulie 2026, cu prilejul sfințirii Bisericii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Într-o postare publicată…

    • iunie 4, 2026
    Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

    La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…