Majoritatea austriecilor sunt împotriva expansiunii rapide a UE!

58% dintre europeni ar fi de acord cu aderarea rapidă a Ucrainei și Republicii Moldova

Macedonia e nevoită să mai aștepte, din cauza disputelor cu Bulgaria

Aprobarea aderării se face acum pe „criterul moral”?!

Șase țări din Balcanii de Vest sunt discriminate!

În sondajul Eurobarometru, 58% din cetățenii europeni intervievați au fost în favoarea accelerării admiterii de noi membri în UE, în contextul războiului din Ucraina. În Austria, însă, starea de spirit este diferită. Potrivit unui sondaj recent, majoritatea cetățenilor UE susțin extinderea accelerată a UE, din cauza războiului din Ucraina. În Austria, însă, starea de spirit este diferită: 45% dintre cei chestionați sunt în favoarea admiterii rapide a noilor țări, 50% o resping, iar 5% sunt indeciși. În sondajul Eurobarometru, comandat de Parlamentul UE, 58% dintre respondenții din întreaga UE s-au pronunțat în favoarea accelerării admiterii de noi membri ai Uniunii, iar 36% sunt împotriva lărgirii Uniunii. Țările UE cu cel mai mare sprijin pentru extinderea mai rapidă a UE sunt Polonia (80%), Irlanda (77%), Lituania (75%), Spania (74%) și Croația (71%). Austria se află la celălalt capăt al clasamentului. Doar în Slovacia (36%), în Bulgaria (40%) și în Slovenia (44%), mai puțini respondenți decât în ​​Austria susțin accelerarea admiterii noilor țări în UE. În Germania, procentul celor care aprobă accelerarea aderării este mai mare – 53%, decât în ​​Franța (47%). Pentru sondajul din aprilie și mai, au fost realizate 26.580 de interviuri în toată Europa, dintre care 1005 persoane au fost intervievate în Austria.

Aderare pe „criteriul moral”?!

Liderii Uniunii Europene, reuniţi în summit la Bruxelles, au acordat joi, 23 iunie, statutul de state candidate la aderarea la UE Ucrainei şi Republicii Moldova, a anunţat, joi seara, preşedintele Consiliului European, Charles Michel – o decizie care marchează începutul unui proces îndelungat şi complex, în vederea unei aderări, relatează AFP.

Criteriul moral nu a făcut niciodată parte, cel puțin până acum, din criteriile de aderare la Uniunea Europeană dar războiul din Ucraina a schimbat fundamental „arhitectura politică europeană, așa cum o știam”, declara și cancelarul german Olaf Scholz în Budestag, când anunța că țara va livra armament greu Ucrainei. Tot Scholz însă era și cel care vorbea recent despre „datoria morală” a Uniunii Europene de a nu uita de țările din Balcanii de vest, care aspiră de ani de zile să fie admise în UE.

Discriminare față de alte șase țări, aflate în faze diferite ale aderării!

Celor șase țări din Balcanii de vest — Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru, Albania, Bosnia-Herțegovina și Kosovo, li s-a oferit perspectiva aderării la UE acum aproape 20 de ani. Dar aceste țăril se află azi în stadii diferite ale procesului. Serbia și Muntenegru au început deja negocierea unor capitole ale acordurilor lor de aderare. Kosovo și Bosnia au semnat un Acord de Stabilizare și Asociere, primul pas către aderare. În iulie 2020, Comisia Europeană a aprobat, în principiu, deschiderea negocierilor de aderare și cu Macedonia de Nord și Albania. Negocierile cu Macedonia sunt însă blocate de Bulgaria, din cauza unor dispute istorice. Noul premier reformist al Bulgariei, Kiril Petkov, părea dispus acum la o normalizare a relațiilor, dar guvernul său a pierdut majoritatea parlamentară și este pe punctul de a fi înlăturat.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 28, 2026
    Laura Hant, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității românești din diaspora, a fost onorată cu Medalia Creștin Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”.

    Distincție i-a fost acordată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, iar momentul a avut loc pe 27 iulie 2026, cu prilejul sfințirii Bisericii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Într-o postare publicată…

    • iunie 4, 2026
    Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

    La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…