Diana Șoșoacă depune și un proiect privind unirea cu Republica Moldova

Senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, președintele Partidului S.O.S. România, a depus vineri, 31 martie, la Senat, propunerea legislativă intitulată „LEGE privind unirea României cu Republica Moldova „, pentru introducerea acesteia în procedură legislativă, și a solicitat adoptarea acesteia în procedură de urgență.

Demersul Dianei Sosoanca vine la câteva zile după ce a depus o alta propunere legistlativa care vizează anexarea unor teritorii din Ucraina, care au aparținut în trecut României.

Articolul 1

Parlamentul României reiterează atașamentul faţă de prevederile Actului final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi paşnice, diplomatice.

Articolul 2

Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova.

Articolul 3

Parlamentul României abilitează guvernul țării sa înceapă de urgență, imediat, negocieri cu autorităţile de la Chișinău pentru definitivarea unirii cu Republica Moldova.

Articolul 4

După adoptarea prezentei legi și publicarea în Monitorul Oficial vor fi notificate autoritățile internaționale competente, Guvernul Republicii Moldova, U.S.A., N.A.T.O., O.N.U, U.E., pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii”.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • noiembrie 26, 2025
    Opera Națională Iași, succes triumfal pe scena Sălii de Aur a Musikverein de Ziua Națională a României

    Opera Națională Română din Iași a cucerit publicul vienez chiar pe terenul simbolic al capitalei muzicii clasice: faimoasa Sală de Aur a Musikverein-ului, spațiul în care răsună anual celebrul Concert…

    • noiembrie 3, 2025
    Un român a murit înecat în Insulele Canare

    Un român de 37 de ani a murit înecat în Insulele Canare, Spania, iar prietenul său indian de 28 de ani a dispărut, după ce au fost luați de curenți…