Ursula Ceaușescu!

Av. Gheorghe Piperea

Potrivit art.135 alin.2, literele b, d și f din Constituție, Statul român are obligația de a asigura:

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii.

E vorba, în aceste dispoziții, de interesul național al României, nu de cel al Germaniei, al Franței sau al Italiei.

E vorba, de asemenea, de scopul primordial al Statului, acela al creșterii calității vieții cetățenilor români și a rezidenților români.

Dacă CE va impune redistribuirea resurselor României către Germania, Franța sau Italia, dintr-o prost înțeleasă solidaritate, pe baza unei politici a ipocriziei și a dublei măsuri (ce-i al meu, e al meu, ce-i al tău e tot al meu, dar indirect), asta ar intra în contradicție directă cu Constituția noastră.

Dacă slugile politice și birocratice din leadership-ul “românesc” de azi ar pune în practică diktatul Ursulei Ceaușescu, făcându-ne pe noi să înghețăm de frig și să flămânzim la toamnă-iarnă, din cauza unei ambiții politice globaliste, ar fi trădare.

În definitiv, nu noi ne-am făcut dependenți de gazul rusesc. Ei s-au făcut. Ei au făcut afaceri cu Poutine și cu oligarhii ruso-ucraineni. Ei l-au pus șef la Gazprom pe un ex-cancelar. Ei au creat și plandemia, și războiul, și schimbarea clismei. Ei să suporte consecințele.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • octombrie 29, 2025
    ITALIA. Cei mai mulți copii de imigranți au cel puțin un părinte român

    Copiii născuți din cupluri în care cel puțin un părinte este român (10.532 de nașteri în 2024) sunt cei mai numeroși din noii-născuți din grupul cu cel puțin un părinte…

    • octombrie 28, 2025
    Un şofer român a distrus cu TIR-ul un monument istoric din Spania, vechi de peste două secole

    Un șofer român de TIR a distrus parțial un monument istoric din Spania, vechi de peste 240 de ani. Incidentul nu s-a soldat cu victime, dar a afectat grav una dintre…