Românii, discriminați în Austria – Eurodeputații Vasile Blaga și Nicu Ștefănuță cer explicații Aeroportului din Viena pentru controalele exagerate

  • Social
  • martie 28, 2023
  • 0 Comments

Europarlamentarii Nicu Ștefănuță și Vasile Blaga au cerut directorului Aeroportului Internațional din Viena explicații legate de „politica discriminatorie a Aeroportului privind trecerea a doua oară prin filtrul de securitate a pasagerilor veniți din afara spațiului Schengen”.

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană) împreună cu eurodeputatul Vasile Blaga (Partidul Național Liberal/ Partidul Popular European) au adresat marți o scrisoare directorului Aeroportului Internațional din Viena, pentru a cere explicații legate de „politica discriminatorie a Aeroportului privind trecerea a doua oară prin filtrul de securitate a pasagerilor veniți din afara spațiului Schengen”, potrivit unui comunicat de presă.

„Am observat că pasagerii care vin din București sunt puși să treacă prin filtrul de securitate și după ce aterizează, lucru care nu e necesar și nu știu să se fi întâmplat și la alt aeroport din spațiul Schengen” declară europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

În scrisoarea adresată, cei doi europarlamentari au cerut mai multe explicații care țin de necesitatea și legalitatea acestei măsuri, întrebând directorul Aeroportului Internațional din Viena dacă nu cumva acest dublu control aparține vreunei reglementări uitate a pandemiei. În plus, s-a cerut și punerea la dispoziție a regulamentului Aeroportului care prevede efectuarea acestei duble verificări.

„Le amintim austriecilor că faptul că România în afara Schengen nu înseamnă un control dublu de securitate. Acest lucru este umilitor pentru pasagerii români. Uniunea Europeană a susținut dintotdeauna libertatea de circulație a cetățenilor ei. Le cer celor de la Viena să oprească această politică discriminatorie”, adaugă Ștefănuță.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • aprilie 7, 2025
    Cele mai apreciate meserii pentru românii din diaspora și cum să te califici pentru ele

    România a cunoscut în ultimele decenii un val semnificativ de migrație, iar numeroși români au ales să își construiască un viitor în diverse țări ale Uniunii Europene. Pe lângă oportunitățile…

    • aprilie 4, 2025
    Tradiții românești păstrate de comunitățile din diaspora: O legătură vie cu rădăcinile

    România este o țară cu o istorie și o cultură profundă, iar tradițiile sale au reușit să reziste în fața diversității și a schimbărilor istorice. În ultimii ani, mulți români…