Rareș Bogdan a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul European și anunță că prioritatea sa este Republica Moldova

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe (AFET) din Parlamentul European, una dintre cele mai prestigioase comisii ale Parlamentului European, care reunește foști șefi de stat și de guvern, foști miniștri de externe, comisari europeni, jurnaliști de top și personalități academice și culturale din țările UE.

Într-o postare pe Facebook în care a anunțat alegerea sa, Rareș Bogdan consideră că prezența sa în AFET la nivel de reprezentare și coordonare este un succes major pentru România, mai ales în contextul geopolitic actual.

El a subliniat importanța sprijinirii Ucrainei în războiul său de apărare, procesul de extindere al Uniunii Europene, incluzând Ucraina, Georgia și Republica Moldova, precum și gestionarea conflictelor din Orientul Mijlociu și Balcani.

“Consider că prezența în AFET la nivel de reprezentare și coordonare este un succes major pentru România, mai ales în actualul context geopolitic. Să ne gândim la Ucraina, care duce un război de apărare a cetățenilor săi, dar și a întregii Uniuni Europene, la procesul de extindere, unde îi vrem alături pe ucraineni, georgieni și pe frații noștri români din Republica Moldova, precum și la conflictele din Orientul Mijlociu și Balcani,” a declarat Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan și-a exprimat onoarea de a lucra alături de președintele AFET, David McAllister (CDU, Germania), și a promis că va aborda cu curaj dosarele importante pentru Uniunea Europeană și apărarea valorilor democratice.

Prioritatea sa absolută va fi situația din Republica Moldova, care face față șantajului Federației Ruse și războiului informațional.

“Vom aborda cu curaj dosarele fierbinți care implică interesele Uniunii Europene și apărarea valorilor democratice într-un glob tot mai frământat! Prioritatea mea absolută este situația din Republica Moldova, care face față greu șantajului Federației Ruse și războiului informațional care se extinde,” a adăugat Rareș Bogdan, care a indicat că alegerea sa în această funcție subliniază angajamentul său de a reprezenta cu demnitate și loialitate interesele României și ale românilor în cadrul Parlamentului European.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • mai 19, 2025
Moldova – Încotro?

În primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, Republica Moldova a exportat cu 11,9% mai puțin și a importat produse de larg consum cu 18,3% mai…

  • mai 15, 2025
George Simion e susținut din Italia de Giorgia Meloni

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, aflat într-un turneu european de imagine, a făcut o escală importantă la Roma, unde s-a întâlnit cu doi dintre cei mai influenți lideri…