Partidul Socialist (SPÖ) este favorit în sondajele electorale!

Cu circa 30% din intențiile de vot, socialiștii ar obține singuri cât coaliția guvernamentală la un loc!

ÖVP și Verzii au pierdut circa 20% din voturi

Partidul Libertății (FPÖ) este aproape de a egala Partidul Popular al cancelarului Nehammer

Potrivit mai multor publicații, care au efectuat recent sondaje electorale, doar o treime dintre alegători ar mai vota în prezent pentru unul dintre partidele aflate la guvernare în Austria! Între timp, principalul partid de opoziție,  Partidul Socialist (SPÖ) a trecut pragul de 30%. Starea politică din Austria s-a schimbat în ultimele luni. Asta o indică cele mai recente sondaje de la toate institutele de cercetare a opiniei și ziarele.

Partidul Popular este victima propriilor greșeli

Potrivit celor mai recente sondaje, SPÖ se află pe primul loc, din noiembrie 2021. Inițial, se situa chiar înaintea ÖVP, dar, acum, diferența este în creștere: în sondajele din iunie, partidul cancelarului Karl Nehammer a ajuns doar la 21%-22% și, prin urmare, este cu 8-10 puncte procentuale în urma social-democraților. Aceștia, la rândul lor, au atins pragul de 30%, în iunie.

Pachetul anti-inflație nu schimbă intențiile de vot!

Pierderile de electorat i-au lovit puternic și pe Verzi, care ar obține acum doar 10-11% din voturil! Partidele de la guvernare și-au pierdut circa 20% din sprijinul lor de la ultimele alegeri și doar o treime din populație ar mai vota pentru ÖVP sau pentru Verzi acum. „Pachetul privind costul vieții” al Guvernului nu a îmbunătățit atitudinea publicului față de Partidul Populat, care nu mai este nici pe departe majoritar! ÖVP și Verzii au, împreună, în preferințele electoratului, cu doar unul sau două procente peste ceea ce SPÖ ar obține singur! Partidul Libertății (FPO), etichetat ca naționalist, cu 20% din preferințe, este aproape de a egala scorul Popularilor. Populația și-a pierdut încrederea în partidul condus de Nehammer, pe fondul acuzațiilor de corupție și a lipsei de soluții convingătoare la problemele aduse de războiul din Ucraina: inflație, criza energetică și scumpirile nemaiîntâlnite!

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • noiembrie 8, 2024
    Austria ar putea renunța la veto pe Schengen. Când va fi întâlnirea decisivă

    Un summit la care participă Austria, România și Bulgaria va fi organizat în 22 noiembrie la Budapesta, iar Viena ar putea renunța la blocajul controversat privind aderarea deplină la Schengen…

    • noiembrie 4, 2024
    Viktor Orban și Herbert Kickl au semnat o declarație comună, la Viena

    Premierul Viktor Orbán și președintele Partidului Libertăţii din Austria (FPÖ), Herbert Kickl, au semnat o Declarație comună la Viena, a precizat șeful Biroului de Presă al premierului, într-un comunicat remis…