Fostul cancelar Sebastian Kurz pledează pentru negocieri urgente în războiul din Ucraina!

Într-un interviu acordat tabloidului elvețian Blick sâmbătă, 4 iunie, Kurz a declarat că vede „o licărire de speranță” în discuțiile dintre Ucraina și Rusia, ca parte a procesului de la Istanbul, ce ar putea duce la o dinamică pozitivă. El nu a criticat relațiile Europei cu Rusia din trecut.

„Nu există o soluție ușoară!”

„Nu există o soluție simplă. Situația este prea complicată! Vestea bună este că fiecare război s-a încheiat, la un moment dat, prin negocieri!”- spune fostul cancelar, care spune că este în contact cu politicienii din Ucraina și că este încă perceput ca partener în conversația cu partea rusă. În același timp, referitor la un posibil compromis, el este de părere că Ucraina are dreptul la suveranitatea sa teritorială și nu are nevoie de „sfaturi din afară”.

Întrebat dacă Europa a fost naivă față de Rusia în trecut, Kurz a spus: „M-am gândit mult la asta și mă întreb: chiar dacă Europa ar fi acționat mult mai agresiv împotriva Rusiei, asta nu ar fi prevenit conflictul!…Cred că ar fi corect ca Europa să încerce să caute dialogul cât mai mult posibil”- opinează Kurz.

Neutralitate militară, nu și politică!

În ceea ce privește neutralitatea austriacă, Kurz susține că trebuie făcută o distincție între neutralitatea militară și cea politică, în conformitate cu linia partidului său, ÖVP (Partidul Popular din Austria-n.n). În calitate de intermediari și de oferte pentru discuții între beligeranți, Austria și Elveția „au realizat lucruri grozave pentru lume și au promovat dialogul”- este de părere fostul cancelar. De asemenea, el a exclus livrările de arme către Ucraina și pe viitor.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • februarie 4, 2025
    Partidul condus de extremistul Nigel Farage este, în premieră, în topul preferinţelor britanicilor

    Premieră în Marea Britanie, unde partidul de extremă dreapta Reform UK, condus de Nigel Farage, a ajuns în topul preferinţelor alegătorilor. Potrivit celui mai recent sondaj YouGov, la o diferenţă…

    • ianuarie 31, 2025
    Vot istoric în Bundestagul german împotriva imigrației

    În Bundestag (camera inferioară a parlamentului Germaniei) a fost adoptată o moțiune introdusă de Uniunea Creștin Democrată și Ramura sa bavareză, Uniunea Creștin Socială (CDU/CSU) susținută de Alianța pentru Germania…