„Fără negocieri între SUA și Rusia nu va exista pace în Ucraina!”

Occidentul luptă în prezent „împotriva lui însuși”, a spus Viktor Orbán.

Premierul ungar Viktor Orbán a declarat joi, 11 august, că pacea în Ucraina ar fi posibilă doar dacă Moscova și Washingtonul vor veni la masa negocierilor, a informat presa locală.

Fără negocieri între Statele Unite și Rusia, nu va exista niciodată pace în Ucraina”, a spus Orbán în timpul discursului său la Conferința de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC) din Dallas, Texas. Strategia liderilor „globalişti” este „extinderea şi prelungirea războiului”, a adăugat el.

Orbán a subliniat că lumea se confruntă în prezent cu mari pericole și îndoieli, și se află într-o criză nemaivăzută de mult timp, în timp ce Occidentul „se luptă împotriva lui însuși”. „Am văzut viitorul promis de establishment-ul globalist, dar avem o altă viziune asupra viitorului. Globaliştii pot merge cu toţii în iad, eu am venit în Texas”, a spus el.

Referitor la participarea sa la eveniment, liderul ungar a explicat că multe persoane au fost „confuze” că a fost invitat. „În primul rând, mass-media liberală, ale cărei titluri le pot vedea deja mâine: „Un politician european de extremă dreapta, rasist și antisemit, calul troian al lui Putin, a ținut un discurs la o conferință conservatoare”. Dar nu vreau să le dau nicio idee, dar ei sunt cei mai buni la răspândirea știrilor false”, a spus premierul. „În schimb, vă voi spune adevărul: în Ungaria avem toleranță zero față de rasism și antisemitism”, a adăugat el.

ARTICOL PRELUAT DE PE https://karensmithdotblog.wordpress.com

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 11, 2025
    Fostul consilier prezidențial George Scarlat: Jalnic. Primarul celui de-al doilea oraș românesc interzis în România

    Fostul consilier prezidențial George Scarlat dezvăluie culisele și implicațiile deciziei controversate a Ministerului Afacerilor Externe prin care i-a interzis primarului Chișinăului Ion Ceban să intre în România și în Spațiul…

    • iunie 16, 2025
    Viena: Omagiu adus poetului național Mihai Eminescu la 175 de ani de la naștere

    Poetul național Mihai Eminescu a fost omagiat la Viena. Asociația Asociației „Mihai Eminescu – Viena”, condusă de Laura Hant, a găzduit o serie de manifestări culturale dedicate aniversării a 175…