
Călin Georgescu a anunțat un nou miting, sâmbătă, 1 martie, de la ora 14, în Piața Universității, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„În aceste clipe, în aceste momente se vede mai mult ca oricând ce înseamnă familia! Atunci când vezi că toți cei dragi îți sunt alături la bine, dar mai ales la greu! S-a văzut cât de unită și frumoasă este marea noastră familie românească.
Ce Dumnezeu a unit în sufletele noastre, niciun om și cu atât mai puțin, niciun sistem nu va putea dezbina. Nimeni și nimic nu ne va mai putea despărți. Suntem uniți unii pentru alții și toți pentru libertate.
Sâmbăta aceasta de la 14 vă aștept în Piața Universității la cel mai important al unirii noastre ca o mare familie. De acolo vom merge spre Piața Victoriei, unde vom ajunge în jurul orei 15.
Am o rugăminte aparte să fim toți, să ne unim toți cei care credem în bine, în libertate și într-un viitor demn pentru România, casa noastră și pentru familia noastră.
Să dovedim tuturor că nimeni și nimic nu ne va putea frânge vreodată spiritul democratic, spiritul libertății.
Cu steagurile sus, unii cu alții și toți cu Dumnezeu în pace și armonie vom dovedi celor care mai au un semn de îndoială că doar noi suntem poporul. Noi suntem viitorul, noi suntem România”, a transmis Georgescu.