Călin Georgescu, înainte de a fi reținut: „Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase”

Călin Georgescu, a reacționat, miercuri, 26 februarie la acțiunea declanșată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). După câteva ore a fost reținut și dus la audieri.

„Sistemul comunisto-bolșevic continuă abuzurile odioase! Azi, la ora 6 dimineața, au descins din nou în zeci de locații peste familii, trezind copii din somn. Caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale.

Caută de trei luni fără succes. Eu, în numele votanților mei, dar și a celor care deși au alte opțiuni politice vor o Românie democratică și liberă – mă lupt cu acest sistem securistic care ne vrea în sclavie. Trăim în comunism, nu este nimic liber și legal în tot ce se întâmplă.

Nu cedez, mă bazez pe sprijinul vostru, al tuturor și vă aștept sâmbătă, în Piața Victoriei”, a transmis Călin Georgescu.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • septembrie 29, 2025
    Românii care vor să muncească în UK ar putea obține permisul de ședere permanentă mai greu

    Ministrul britanic de Interne, Shabana Mahmood, va propune luni ca obţinerea unui permis de şedere permanent să fie condiţionată de mai multe criterii, printre care un nivel ridicat de cunoaştere…

    • septembrie 26, 2025
    Ion Ceban: „PAS mizează pe faptul că oamenii dezamăgiți nu vor vota”

    Ion Ceban îi invită pe cetățenii Republicii Moldova să iasă la vot. „Cei din PAS mizează pe faptul că oamenii dezamăgiți nu vor vota. Noi, Blocul ALTERNATIVA, ne dorim o…