România acordă OMV Petrom accesul pentru încă 15 ani la hidrocarburile onshore

Guvernul Nicolae Ciucă a introdus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri un proiect de Hotărâre care prevede încheierea unui act adițional la Acordul de concesiune a unor perimetre de exploatare petrolieră încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi Societatea Naţională a Petrolului „Petrom” – S.A. Bucureşti.

Actul adițional prevede prelungirea duratei concesiunii cu 15 ani, până la data de 12 septembrie 2042. Prelungirea duratei concesiunii va conduce la o durată totală a acordului de 45 de ani.

Acordul de concesiune se referă la perimetrele: I Adjud, III-Berca-Arbănași, IV-Vălenii de Munte, V-Băicoi, VI-Târgoviște, VII-Urziceni Vest, VIII-Urziceni Est, IX-București, X-Craiova, XII-Pitești, XIII-Târgu Jiu, XIV-Marghita, XVIII-Istria.

Suprafața însumată a celor 9 perimetre este de 16.725,40 de km pătrați.

La perimetrele I Adjud și VIII Urziceni Est, OMV Petrom a cedat părți de 50% către Hunt Oil Company of Romania S.R.L.

Peste așteptări

„Titularii au explorat perimetrele care fac obiectul Acordului de concesiune, cu respectarea cadrului contractual si într-o manieră responsabilă, implicând un nivel al investițiilor ce a depășit în mod semnificativ programele minime de lucrări. Cu alte cuvinte, titularii nu numai că şi-au îndeplinit programele minime asumate, dar au executat şi lucrări suplimentare semnificative. Numai pentru ultimele 3 extinderi ale perioadei inițiale de explorare, respectiv 2011-2014, 2014-2019 și 2019-2024, OMV Petrom S.A. a cheltuit peste 600 mil. euro până în prezent, ceea ce reprezintă de peste trei ori angajamentul financiar pentru perioada 2011-2024. La rândul său, Hunt Oil Company of Romania S.R.L. a cheltuit în aceeași perioadă peste 86 mil. euro, ceea ce reprezintă de aproximativ 5 ori angajamentul financiar pentru respectiva perioadă”, arată Guvernul în expunerea de motive.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • aprilie 15, 2025
    Siguranță națională! Scutul antigrindină al României a fost spart de ministrul PSD al Agriculturii

    Programul de combatere a căderilor de grindină în România trebuia să înceapă de astăzi, 15 aprilie, dar a fost boicotat de ministrul agriculturii, care l-a oprit prin manevre subterane. Deși…

    • aprilie 4, 2025
    Cum să-ți deschizi o afacere în diaspora: pași, provocări și exemple de succes

    În ultimii ani, tot mai mulți români aleg să emigreze în diverse țări din Uniunea Europeană, în căutarea unor oportunități mai bune de viață și muncă. Totodată, mulți dintre aceștia…