Jaf la Salrom! Utilaje second-hand la prețuri de 10 ori mai mari, cu „binecuvântarea” directorului-cârciumar Dan Dobrea

Tun de milioane de euro la Salrom, nășit de directorul companiei Dan Constantin Dobrea! Directorul a aprobat achiziția, fără licitație, a două combine miniere la mâna a doua cu prețuri umflate de peste 10 ori. Din această afacere, Salrom a ieșit în pagubă cu peste 5 milioane de euro.

Ingineriile lui Dan Constantin Dobrea, patronul unei terase de fițe din Galați,  numit politic director la Salrom, a făcut o gaură uriașă în bugetul Societății Naționale a Sării, una dintre cele mai atractive companii încă controlată de statul român.

Dan Constantin Dobrea este nașul actualului edil al municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și este foarte bun prieten cu fostul ministru al Economiei, Florin Spătaru, cel care l-a impus la Salrom, dar și la Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia.

Caz -școală de sifonare a banilor publici. DNA știe?

Pe data de 3 mai 2023, Consiliul de Administrație de la Salrom, din care făcea și făcea parte și directorul general Constantin Dan Dobrea, a aprobat achiziția de la SC Sandvik SRL București a două combine miniere recondiționate și accesorii pentru sucursalele Salina Slănic-Prahova și EM Rm Vâlcea.

Valoarea de achiziționare a unei combine miniere recondiționate a fost stabilită la 15.662.400 de lei, adică aproximativ 3,2 milioane de euro. Asta în condițiile în care un utilaj minier nou-nouț costă între 3.3 și 3.6 milioane de euro!?!

În total, pentru cele două combine miniere recondiționate – modelul Sandvik Roadheader MT520, Salrom a aprobat plata sumei de 31.324.800 de lei (6,4 milioane de euro). Prețul a fost cel cerut de firma Sandvik SRL București, în urma unei așa-zise negocieri. Astfel, regia de sare a plătit pentru două giorse de care s-au debarasat alte companii miniere străine cât ar fi costat două combine noi.

Ulterior, pe 24 mai 2023, cârciumarul care acum dispune de Salrom a dispus celor două unități miniere întocmirea unor referate de necesitate pentru achiziția combinelor second-hand. Evident, prețul a fost cel stabilit de Consiliul de Administrație: 15.662.400 de lei pentru fiecare utilaj.

Ulterior, Salrom a publicat anunțul de atribuire în favoarea Sandvik SRL București, iar pe 28 iunie 2023 directorul general Constantin Dan Dobrea a semnat și contractul de achiziție.

Cât costă de fapt utilajele miniere pentru care Salrom a plătit milioane de euro

Jaful de la Salrom este unul cât se poate de clar, iar procurorilor DNA nu le va lua prea mult să dezlege ițele cazului. Asta, numai dacă vor!

Directorul general Dan Dobrea nu poate invoca faptul că nu a știut cât costă cu adevărat utilajele la mâna a doua pe care a plătit milioane de euro.

Potrivit surselor noastre, cârciumarul din Galați ajuns director a ignorat ofertele din Australia transmise Salrom prin care o combină recondiționată, identică cu cea achiziționată de la firma Sandvik SRL București, costa între 1.278.684 și 1.284.325 lei, adică în jur de 260.000 de euro. Aceste oferte le-a găsit și noi și le publicăm ca să le vadă toți cititorii.

Practic, prin aranjamentul lui Dan Dobrea, Salrom a plătit în plus 5.880.000 de euro, adică de peste zece ori mai mult decât ar fi costat cele două combine miniere recondiționate din Australia!

Dobrea s-a autopropus director general și tot el s-a votat

Numirea lui Dan Constantin Dobrea la șefia Salrom a fost un lung șir de abuzuri și ilegalități, cercetate deja de instituții ale statului. Acest personaj sinistru, fără nicio calificare în domeniu, a ajuns stăpân peste Salrom datorită cumetrilor din PSD.

În ședința CA de la Salrom din data de 15 februarie 2022, Dan-Constantin Dobrea a renunțat la funcția de președinte al CA. A fost însă o simplă manevră! Cei cinci membri ai Consiliului de Administrație de la Salrom, printre care și Dan Constantin Dobrea, l-au propus director general pe… Dan-Constantin Dobrea. Toți cei cinci membri, adică și Dobrea, au fost de acord ca Dobrea să fie director general. Adică, Dobrea s-a propus director general și tot el s-a și votat ca director general.

Înainte de a ajunge la Salrom, Dan Dobrea a fost cârciumar, el controlând de ani buni una dintre terasele de fițe din Galați, „C. House Lounge Cafe”. Tot printr-o inginerie administrativă, pe 17 ianuarie 2021, actualul director general de la Salrom a ajuns inspector la Primăria Lehliu Gară, după care, la 1 mai 2021, chiar dacă era zi liberă, a fost numit inspector la Primăria Galați, adică în subordinea finului său, primarul Galațiului Ionuț Pucheanu.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

Italia avertizează UE că interzicerea motoarelor cu combustie ar putea provoca o criză gravă

Ministrul Industriei din Italia, Adolfo Urso, a avertizat asupra pierderilor masive de locuri de muncă în rândul producătorilor de automobile dacă UE nu relaxează normele ecologice cunoscute drept Green Deal,…

Două companii austriece din energie investesc în stații de încărcare pentru vehicule de mare tonaj inclusiv în România

Siemens AG Austria și OMV AG au semnat un acord de cooperare pentru reducerea emisiilor de CO2 generate de traficul vehiculelor de mare tonaj și al companiilor de logistică. „Dorim…