Un român stabilit în Austria de 17 ani s-a întors acasă, ca să repare cișmelele din orașul natal

  • Diaspora
  • februarie 14, 2025
  • 0 Comments

Flavius Dordea, un antreprenor român în vârstă de 50 de ani, inginer mecanic stabilit în 2007 în Austria, a revenit în România, hotărât să readucă la viață cișmelele din orașul natal, Mediaș.

Și-a denumit planul exotic „Proiectul cișmeaua” și a reușit să coopteze într-un timp foarte scurt 20 de voluntari, membri ai comunității locale, dornici să schimbe aspectul gri al orașului.

Flavius Dordea și echipa lui au identificat 13 cișmele care au supraviețuit până astăzi, dintre cele 56 care asigurau apa de zi cu zi localnicilor din Mediaș, acum jumătate de secol. Între timp, una dintre instalații a dispărut fără urmă. Din cele 13, mai funcționează doar una, grație unui cetățean care a înțeles valoarea sursei publice de apă și s-a îngrijit s-o păstreze în viață.

„Am observat cu oarecare tristețe că toate cișmelele pe care le știam din copilărie, împrăștiate și frumos distribuite prin urbe, au început să dispară. Dar raza de lumină a apărut tot dintr-un colț al orașului în care am văzut o ultimă cișmea, din păcate nefuncțională, care a fost întreținută, vopsită și sudată, ca să nu-i fure cineva mânerul, de unul dintre vecinii care locuiesc pe strada respectivă.

Și așa a apărut intenția asta în mintea și sufletul meu, de a face o hartă a cișmelelor încă existente în oraș și a celor care au dispărut. Acesta a fost, să zicem, primul pas al planului nostru”, a mărturisit, Flavius Dordea.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 11, 2025
    Cum să îți alegi o școală pentru copii în țările UE

    Plecarea într-o țară străină vine cu numeroase provocări, iar una dintre cele mai importante pentru părinți este alegerea unei școli potrivite pentru copii. Sistemele educaționale diferă de la o țară…

    • iulie 11, 2025
    Cum să te pregătești pentru întoarcerea acasă după mulți ani în diaspora

    Mulți români plecați în străinătate visează, la un moment dat, să se întoarcă acasă. Fie că este vorba despre dorul de familie, dorința de a investi în România sau, pur…