Un român care a greșit poarta de îmbarcare la avion a fost arestat în Germania

Un român în vârstă de 59 de ani a vrut să zboare luni spre București via Paris, dar s-a așezat din greșeală la coadă pentru un alt zbor la controlul de ieșire.

Ofițerii din cadrul poliției federale l-au verificat pe bărbat și au descoperit că acesta era căutat de procuratura din Bayreuth din aprilie 2022, scrie bild.de.

Pe numele său exista un mandat de arestare, care prevedea plata a 45 de zile de amendă a câte 40 de euro fiecare, sau, alternativ, 45 de zile de închisoare înlocuitoare. În plus, trebuia să plătească cheltuieli de judecată în valoare totală de 83 de euro.

Întrucât bărbatul nu a putut să plătească suma de 1 883 de euro solicitată, acesta a fost dus la centrul de detenție preventivă din Hamburg.

Jurnalul Romanesc Viena

Related Posts

  • iulie 28, 2026
Laura Hant, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității românești din diaspora, a fost onorată cu Medalia Creștin Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”.

Distincție i-a fost acordată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, iar momentul a avut loc pe 27 iulie 2026, cu prilejul sfințirii Bisericii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Într-o postare publicată…

  • iunie 4, 2026
Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…