Doi români au fost condamnați la închisoare în Austria după ce au furat biciclete în valoare de 910.000 de euro

Doi cetățeni români au fost condamnați marți, 28 ianuarie, la închisoare în Austria, după ce au furat biciclete în valoare de 910.000 de euro. Totuși, hoții au fost păgubiți la rândul lor, deoarece multe dintre biciclete au „dispărut” în timp ce erau transportate către România.Inculpații au reușit să sustragă 153 de biciclete în șapte spargeri, potrivit Kronen Zeitung.

Se pare că autorul principal al spargerilor a primit 5 ani și jumătate de închisoare, iar complicele său a primit doar 5 ani. Deciziile nu sunt definitive.

Prejudiciu de aproape 910.000 de euroÎn timp ce se afla în sala de judecată de la Tribunalul Regional din Wels, autorul principal al jafurilor, în vârstă de 29 de ani, părea liniștit, însă complicele lui, în vârstă de 30 de ani, era neliniștit și vorbea în șoaptă.Inculpații ar fi pătruns prin efracție în 7 magazine de biciclete din mai multe districte și au sustras 153 de biciclete.

Astfel, valoarea prejudiciului se ridică la aproape 910.000 de euro, unde se mai adaugă aproximativ 80.000 de euro daune materiale.Bicicletele furate au fost din nou furateChiar și așa, cei doi tâlhari nu au reușit să se bucure de bunurile furate și asta pentru că majoritatea bicicletelor au „dispărut” sau au fost furate și drum spre România, au afirmat cei doi români.Ei mai spun că operațiunea ar fi eșuat din cauza șoferilor care făceau livrările.

„Întotdeauna alegeam șoferi pe Facebook care oricum călătoreau în România”, a povestit autorul principal al spargerilor.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • octombrie 6, 2025
    Sărbătoarea muzicii romanești în Austria. „Rapsodiile Dunării”, la Musikverein Viena, grație

    Cu ocazia Zilei Naționale a României, muzica românească va răsuna în capitala muzicii, Viena. Datorită eforturilor Laurei Hant, președinta Asociației Mihai Eminescu, din capitala Austriei, Opera Națională Română din Iași…

    • octombrie 3, 2025
    Cele mai bune universități din Austria: Oportunități pentru românii din diaspora

    Austria, cunoscută pentru peisajele sale montane și pentru cultura sa deosebită, reprezintă o destinație atractivă pentru tinerii români care doresc să își continue studiile în cadrul unui sistem educațional de…