Un român din Austria s-a rănit în noaptea de Revelion din cauza unei petarde

Un român de 31 de ani, rezident în Austria, a fost grav rănit în noaptea de Revelion în urma exploziei premature a unei petarde de categoria F3. Incidentul a avut loc în Ansfelden, în curtea unei clădiri rezidențiale, potrivit nachrichten.at.

Bărbatul, originar din raionul Linz-Land, a suferit răni grave la mâna dreaptă. După acordarea primului ajutor, acesta a fost transportat de urgență la spitalul din Linz pentru tratament.

Petarda fusese achiziționată anterior din Cehia, deși bărbatul nu avea permisiunea legală de a deține astfel de articole pirotehnice. Autoritățile au confiscat alte petarde aflate în posesia acestuia și au înaintat o plângere către administrația districtului Linz-Land.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iulie 28, 2026
    Laura Hant, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității românești din diaspora, a fost onorată cu Medalia Creștin Ortodoxă „Sfânta Muceniță Filoteea”.

    Distincție i-a fost acordată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, iar momentul a avut loc pe 27 iulie 2026, cu prilejul sfințirii Bisericii Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. Într-o postare publicată…

    • iunie 4, 2026
    Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

    La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…