Speriată că ar putea fi jefuită de o bandă de români, o pensionară din Austria i-a dat 2 milioane de euro unui fals polițist

Cinci bărbați care s-au dat drept polițiști falși, și au furat bijuterii în valoarea de două milioane de euro, au fost aduși joi în fața Tribunalului Penal din Austria, pentru a răspunde în fața legii, informează ziarul Puls24.

Inculpații, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, au acționat ca așa-numiți colecționari de bani și bijuterii, menținând un contact continuu cu complicii lor în timpul infracțiunilor, prin apeluri video securizate împotriva interceptărilor.

Uneia dintre victime i-au fost furate bijuterii în valoare de două milioane de euro. Femeia în vârstă de 73 de ani, victimă a înșelătoriei, a fost sunată, în iunie 2023, și i s-a spus că o bandă de hoți români plănuia să o jefuiască.

Escrocii i-au explicat că poliția trebuie să-i „securizeze” bijuteriile pentru a le proteja. Banda de escroci, specializată în astfel de înșelătorii, opera din Izmir, Turcia, iar apelurile erau efectuate dintr-un call center special amenajat. Escrocii au stabilit un cuvânt drept cod cu pensionara, iar când unul dintre inculpați a mers la ea și a rostit acel cuvânt, femeia i-a predat toate bijuteriile. Un alt inculpat a participat la această infracțiune ca șofer.

Bărbatul de 26 de ani a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru fraudă comercială gravă și apartenență la o organizație criminală.

Acesta avea deja două condamnări serioase, inclusiv o pedeapsă de mai mulți ani pentru jaf calificat. Ceilalți inculpați au primit pedepse parțiale cu suspendare, cuprinse între 15 și 21 de luni, pe care le-au acceptat.

În total, rechizitoriul a inclus 12 fapte, la care cei cinci bărbați au participat în diverse combinații. Aceștia au fost recrutați exclusiv din motive financiare.

  • Jurnalul Romanesc Viena

    Related Posts

    • iunie 4, 2026
    Laura Hant, omagiu emoționant la un an de la plecarea lui Eugen Doga. A dus muzica maestrului în celebra Sală de Aur de la Musikverein

    La un an de când lumea culturală a rămas mai săracă prin trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga, președinta Asociației culturale „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant, semnează…

    • noiembrie 26, 2025
    Opera Națională Iași, succes triumfal pe scena Sălii de Aur a Musikverein de Ziua Națională a României

    Opera Națională Română din Iași a cucerit publicul vienez chiar pe terenul simbolic al capitalei muzicii clasice: faimoasa Sală de Aur a Musikverein-ului, spațiul în care răsună anual celebrul Concert…